Traia cica odata un padurar ce avea o singura fiica, era de o frumusete rara. Sotia ii murise la nasterea fiicei. Ia-u pus numele de Codrencuta. Pasarile ia-u cintat cele mai frumoase cintece de leagan, florile si iarba au purtat-o in brate leganind-o in soaptele vintului. Soarele o scalda in zilele de vara, apele codrului o racoreau si adapau. Caprioarele o alaptau, iepurasii ii spuneau povesti in serile lungi de iarna. Taica-sau imbatrinise si simtea ca puterile il parasesc. Stia ca degraba va parasi lumea aceasta de aceea ii spuse fetei sa aiba grija de padure. De orice fir de iarba, de orice copacel, de orice vietuitor al acestei imparatii.. I-a mai zis sa nu piermita nimanui sa le faca vreun rau. Era trist batrinul padurar, pentru ca nu l-a inzestrat Dumnezeu cu un fiu, ca cum na-i da dar un barbat, tot barbat ramine. Insa s-a linistit el insusi cu gindul ca fiica lui se va ispravi cu toate, mai ales ca vietuitoarele padurii o iubeau si o adorau. S-a mai gindit padurarul ca cu timpul se va casatori cu vreun voinic si va fi mai linistit ca va lasa mostenirea in mani de nadejde.
In fiece dimineata Codrencuta facea un rait prin padure. Ici cineva a rupt o crenguta, colea a patulit florile si iarba: "Cred ca au fost ursuletii nazbitiosi". Dincolo cineva a strivit un musuroi de furnici si acum bietele de ele misuna speriate. O pasarica a cazut din cuib, un puisor de ciuta s-a ratacit. Si asa zi de zi. Daca se intimpla ca intr-o zi nu-i vizita se intrebau cu totii: " Ce s-o fi intimplat, unde-i oare?"
Intr-o dimineata s-au auzit impuscaturi. Codrencuta a dat o fuga pina intr-acolo sa vada ce s-a intimplat. Cind a ajuns in mijlocul unei poene minunate zacea un cerb superb. La apropierea fetei cerbul a facut o sfortare sa se ridice, dar zadarnic se zmuncea, caci rana din piept era adinca, iar singele ca o flacara inrosise iarba, florile. Din doua miscari Codrencuta era linga el. Si-a rupt repede rochita si i-a oprit singele. Apoi a luat cu pumnii apa din izvor si i-a turnat pe nasucul catifelat:
- Cine oare, cine a indraznit sa te rapuna, fratioare?
Cerbul a deschis ochii, a privit-o in tacere, apoi i-a inchis iara. Fata a citit in ochii cerbului atita durere si chin. Fiind ajutata de tatal ei au adus cerbul acasa. Codrencuta il mingiia si-l ingrijea, plingea si vorbea cu el ca cu o fiinta omeneasca:
- Cerbutul meu drag, ti-asi da si viata mea ca sa te salvez.
In acest moment se intimpla o minune. prin fereastra deschisa a intrat o turturica, s-a asezat pe prevaz si a zis cu o voce omeneasca:
-Cerbul va trai daca cineva ii va darui inima lui. Fata s-a intors spre turturica, dar ia-o de unde nu-i. nevazuta s-a facut.
A plins Codrencuta cit a plins si i-a zis cerbului:
-Stai linistit fratioare, ca te-oi salva, inima mea va bate in pieptul tau.
S-a dus la urs, rugindu-l sa-i zmulga inima din piept pentru cerb. Ursuletul a lacrimat dar n-a vrut sa faca acest lucru. Ii era mila de cerb, dar sacrificiul era prea mare. O pierdeau pentru totdeauna pe surioara lor
- Lupsor, fratioare, smulge-mi inimioara pentru cerbusor, sa-l salvez!
Lupul a varsat si el lacrimi amare, dar n-a putut sa-i indeplineasca dorinta zicind:
- Cit is eu de lup, dar ceea ce-mi ceri e peste puterile mele.
A alergat fata la vulpe:
- Vulpisoaro, Rosioaro, ajuta-ma sa-l salvez pe cerb, smulge-mi cu coltii inima din piept!
-Nu-mi cere asta, surioara, nu pot...zise vulpea si varsa lacrimi si ea.
Se intoarse fata acasa disperata. Iarba plingea si i se inchina, florile, copacii, chiar si cerul varsau siroaie de lacrimi, petrecind-o cu ochii.
S-a intors acasa biata Codrencuta, i-a povestit cerbului ca nimeni nu poate s-o ajute si zise:
- Dragutule, Cerbutule! Fii atit de bun si ajuta-ma, Scoate cu coarnele tale inimioara mea din piept ca sa te salvez pe tine.
- Ceea ce-mi ceri e peste puterile mele, pentru ca demult te-am indragit si fara de tine viata mea nu mai are rost. Tie iti va fi mai usor sa ma uiti, pentru ca nu m-ai stiut mai inainte...
Fata a ramas uimita caci in momentul acesta a aparut o lumina orbitoare, apoi ca din pamant a rasarit o Zina frumoasa si buna:
- Iata feciorasule, ca sa-u implinit cele prezise. S-a gasit fata care-ti va darui inima pentru a te salva. Tu esti iara cine ai fost, fiul de imparat. Codrencuta pentru inima ei mare si pentru bunatatea sufleteasca, pentru dragostea ce-o poarta fata de natura si tot ce ne inconjoara va ramine sa traiasca vesnic printre prieteni.
Atunci tinarul s-a apropiat de fata, careia i se oprise suflarea de cele intimplate, ii saruta mainile, apoi pe obrajii arzind in vapai, cazu in genunchi si o ruga sa se casatoreasca cu el.
Au facut o nunta mare si frumoasa chiar aici, in poiana unde la-u gasit pe cerb, adica pe Stejarel.
Zina le-a daruit un palat mare si luminos pentru a locui mai departe aici, unde a trait si padurarul, tatal Codrencutei.
SFIRSIT!
(Am scrs-o in 1998, la indemnul profesoarei de retorica...)
In fiece dimineata Codrencuta facea un rait prin padure. Ici cineva a rupt o crenguta, colea a patulit florile si iarba: "Cred ca au fost ursuletii nazbitiosi". Dincolo cineva a strivit un musuroi de furnici si acum bietele de ele misuna speriate. O pasarica a cazut din cuib, un puisor de ciuta s-a ratacit. Si asa zi de zi. Daca se intimpla ca intr-o zi nu-i vizita se intrebau cu totii: " Ce s-o fi intimplat, unde-i oare?"
Intr-o dimineata s-au auzit impuscaturi. Codrencuta a dat o fuga pina intr-acolo sa vada ce s-a intimplat. Cind a ajuns in mijlocul unei poene minunate zacea un cerb superb. La apropierea fetei cerbul a facut o sfortare sa se ridice, dar zadarnic se zmuncea, caci rana din piept era adinca, iar singele ca o flacara inrosise iarba, florile. Din doua miscari Codrencuta era linga el. Si-a rupt repede rochita si i-a oprit singele. Apoi a luat cu pumnii apa din izvor si i-a turnat pe nasucul catifelat:
- Cine oare, cine a indraznit sa te rapuna, fratioare?
Cerbul a deschis ochii, a privit-o in tacere, apoi i-a inchis iara. Fata a citit in ochii cerbului atita durere si chin. Fiind ajutata de tatal ei au adus cerbul acasa. Codrencuta il mingiia si-l ingrijea, plingea si vorbea cu el ca cu o fiinta omeneasca:
- Cerbutul meu drag, ti-asi da si viata mea ca sa te salvez.
In acest moment se intimpla o minune. prin fereastra deschisa a intrat o turturica, s-a asezat pe prevaz si a zis cu o voce omeneasca:
-Cerbul va trai daca cineva ii va darui inima lui. Fata s-a intors spre turturica, dar ia-o de unde nu-i. nevazuta s-a facut.
A plins Codrencuta cit a plins si i-a zis cerbului:
-Stai linistit fratioare, ca te-oi salva, inima mea va bate in pieptul tau.
S-a dus la urs, rugindu-l sa-i zmulga inima din piept pentru cerb. Ursuletul a lacrimat dar n-a vrut sa faca acest lucru. Ii era mila de cerb, dar sacrificiul era prea mare. O pierdeau pentru totdeauna pe surioara lor
- Lupsor, fratioare, smulge-mi inimioara pentru cerbusor, sa-l salvez!
Lupul a varsat si el lacrimi amare, dar n-a putut sa-i indeplineasca dorinta zicind:
- Cit is eu de lup, dar ceea ce-mi ceri e peste puterile mele.
A alergat fata la vulpe:
- Vulpisoaro, Rosioaro, ajuta-ma sa-l salvez pe cerb, smulge-mi cu coltii inima din piept!
-Nu-mi cere asta, surioara, nu pot...zise vulpea si varsa lacrimi si ea.
Se intoarse fata acasa disperata. Iarba plingea si i se inchina, florile, copacii, chiar si cerul varsau siroaie de lacrimi, petrecind-o cu ochii.
S-a intors acasa biata Codrencuta, i-a povestit cerbului ca nimeni nu poate s-o ajute si zise:
- Dragutule, Cerbutule! Fii atit de bun si ajuta-ma, Scoate cu coarnele tale inimioara mea din piept ca sa te salvez pe tine.
- Ceea ce-mi ceri e peste puterile mele, pentru ca demult te-am indragit si fara de tine viata mea nu mai are rost. Tie iti va fi mai usor sa ma uiti, pentru ca nu m-ai stiut mai inainte...
Fata a ramas uimita caci in momentul acesta a aparut o lumina orbitoare, apoi ca din pamant a rasarit o Zina frumoasa si buna:
- Iata feciorasule, ca sa-u implinit cele prezise. S-a gasit fata care-ti va darui inima pentru a te salva. Tu esti iara cine ai fost, fiul de imparat. Codrencuta pentru inima ei mare si pentru bunatatea sufleteasca, pentru dragostea ce-o poarta fata de natura si tot ce ne inconjoara va ramine sa traiasca vesnic printre prieteni.
Atunci tinarul s-a apropiat de fata, careia i se oprise suflarea de cele intimplate, ii saruta mainile, apoi pe obrajii arzind in vapai, cazu in genunchi si o ruga sa se casatoreasca cu el.
Au facut o nunta mare si frumoasa chiar aici, in poiana unde la-u gasit pe cerb, adica pe Stejarel.
Zina le-a daruit un palat mare si luminos pentru a locui mai departe aici, unde a trait si padurarul, tatal Codrencutei.
SFIRSIT!
(Am scrs-o in 1998, la indemnul profesoarei de retorica...)
Комментариев нет:
Отправить комментарий