Dumnezeu a creat totul pentru omenire, ca mai apoi sa ne creieze si pe noi, oamenii. Dupa cum e binecunoscut ca Dumnezeu a creat prima pereche pe pamant pe Adam si Eva, de la care din secole in secole si mii de milenii ne tragem toti oamenii. Dar pe tot acest parcurs de timp, oamenii de pe pamant apar cu ajutorul si consimtamantul Lui Dumnezeu, care se zamislesc in trupul femeiei-mame.
Mama este, a fost si va fi vesnic un simbol al vietii, deoarece anume ea, e aroma datatoare de viata, de la ea pornesc toate. Ea este inceputul tuturor inceputurilor, ea e dragostea. puritatea, intelepciunea, ea e povata...
Mama este simbolul vietii. Pentru ca insusi Creatorul intregului Univers i-a incredintat acest statut. Inca de la inceputul omenirei Dumnezeu a creat prima femeie de pe pamant, pe Eva, care la rindul sau a dat nastere copiilor sai. Dumnezeu a rinduit ca si insusi Fiul Sau Iisus Hristos sa fie zamislit in trupul Mariei ( o femeie izrailiteana), dupa care sa se nasca pe pamant. De aici rezulta ca mama are un scop si o misiune divina de la Dumnezeu. Ea este firul vietii prin care se tine si se raspindeste omenirea. Ea este izvorul vietii, ea e continuitatea multilaterala a omenirii. Are o misiune deosebita si un obiectiv important, ba chiar cel mai important de pe pamant. Prin ea incepe viata. Cu ea, cu mama e cel mai bine. Ea e responsabila de viata copilului sau, de ea depinde cresterea si dezvoltarea acestuia, prin ea si cu ajutorul mamei se modeleaza comportamentul copilului sau, intelectul, educatia, succesele si toate calitatile lui...
Mama ar putea fi definita ca o natura blinda, buna, gingasa, duioasa, iubitoare, responsabila...
Ea, mama este inceputul si infinitul. Spun aceasta deoarece din prima clipa a rolului sau de mama si pe tot parcursul vietii sale, ea femeia - mama este si va ramane tot cu aceleasi responsabilitati, griji, sentimente...
Ea e mama in diferite ipostaze ale vietii si in virsta diferita.
Mama tinara ingrijeste si iubeste copilul sau. Mama in etate ofera copilului sau, care deja e matur acelasi sentiment de dragoste si caldura, Ea se ofera mereu sa-l ajute, sa-i asculte si aline durerile, sa-l povatuiasca si sustina in tot ceea ce face el. Acesta e un dar divin de la Dumnezeu. La acest subiect asi putea spune ca sunt mame diferite, cu comportament si caracter divers. Dar totusi, eu nu cred ca chiar si aceleasi mame mai putin "bune" (daca asi putea sa le numesc asa), oricum cred ca au remuscari, sentimente de indoiala si vinovatie fata de copii lor. Aici ma refer la acele mame care isi lasa copiii in orfelinate sau alte locuri... Cred ca mai devreme ori mai tirziu ele regreta faptele sale. Acestea sunt mame nefericite, neimplinite...
Eu insa ii multumesc Bunului Dumnezeu ca am avut parte de o adevarata mama, cu suflet mare si curat, gospodina-n casa, iubitoare, inteleapta si priceputa-n toate. Ea ne-a daruit viata noua, copiilor sai si a fost responsabila de noi, adica de aceste vieti. Mama a fost intotdeauna "la datorie" pentru noi. Ea ne-a tratat mereu cu multa dragoste si gingasie. Ne iubeste cu multa pasiune si daruire de sine, e vorba mai mult decit un "instinct matern", e o dragoste nemarginita si "neexplicabila", vesnica.
Mama este darul divin si vesnic in diverse ipostaze ale vietii. Deoarece ea ramane nemuritoare chiar si dupa moartea fizica.
Marele Eminescu, in piesele sale poetice o descrie nemuritoare. El se vrea alaturi de ea, cu ea, oriunde, dar cu ea... Si orice copil micut, sau matur, batrin sau tinar isi iubeste mama. Chiar si acei ce nu o mai au in viata. Totusi ei o iubesc si o asteapta... Viseaza la o intilnire divina, macar in vis. Ei spera ca se vor mai revedea, poate intr-o alta lume....Cine stie?...
Mama e cintata de interpreti, citita in poezii, iar copilul ce-o iubeste si-o apreciaza o divinizeaza in viata de zi cu zi. Pe maicuta asi puteao compara cu o albinuta harnica care isi aduna "mierea dulce" pentru copilasii sai. Mama e cea mai frumoasa fiinta, are chip divin, ochi ca doi luceferi veniti din cer, care ma calauzesc din nemurire ca o schinteie aprinsa, obrajii ca doua jumatati de rodii, parul matasos si moale, iar buzele ei revarsa si azi intelepciune si dragoste, glasul ei e numai blindete, inima ei e numai iubire, sufletul ei e o raza de lumina...
Mama a fost, este si va ramane simbolul vietii, al dragostei, intelepciunii si al nemuririi.
DE LA PARINTI LA COPII
Precum e necesar aerul, apa, panea pentru om, asa este necesar ca el sa aiba urmasi pe pamant. Ei nu-s altcineva decit noi in continuare, adica viitorul nostru, generatia de mane. De noi depinde cum vor fi crescuti si educati, vorba aceea:"Ce vom semana, aceea vom culege" Tot de acest criteriu depinde si cum ne vom asigura viitorul tarii, viitorul nostru, pentru ca asa-i viata tineretea trece si vine batrinetea, care va avea un drum dupa cum ni-l vom "asterne".
Dar pentru a creste o generatie sanatoasa trebuie sa-i acordsam tot necesarul, sa-i cream toate conditiile, sa depunem eforturi maxime pentru "a culege roada bogata".
Poetul grigore Vieru a spus: "Omul e dator sa-si faca datoria sa data de Dumnezeu pe pamant: sa sadeasca un pom, sa creasca un om si sa sape o fintina". As mai adauga la cele spuse de poet sa faca o casa si sa-si asigure viitorul. Pentru ca copilul are nevoie de toate, de hrana materiala, precum si spirituala. Mai e necesar sa simta acea caldura sufleteasca emanata din noi, parintii. pe linga toate acestea suntem obligati sa-i invatam cine ne sunt dusmanii si prietenii, cine ne sunt predicesorii. Sa nu-i hranim cu "ura" si "hula", dar cu "dragoste", "adevar", etc. Cum suntem noi asa vor fi si ei. Sa speram ca ei vor fi mult mai buni, mai perfecti ca noi, sa nu sa se poticneasca si sa infrunte orice obstacole din viata, sa fie intelepti, sa faca , vorba poetului, ce n-am dovedit sa facem noi. Sa stie o lume intreaga in viitor ca sunt urmasii lui Stefan cel Mare din Moldovioara noastra sacra, sa pastreze ca pe ochii din cap ceea ce-a mai ramas din ea, sa fie mai vrednici decit noi. Sa nu fie varsatori de singe nevinovat, sa lupte pentru dreptate, prosperitate si sa ne fie continuitatea neamului de maine...
Mama este, a fost si va fi vesnic un simbol al vietii, deoarece anume ea, e aroma datatoare de viata, de la ea pornesc toate. Ea este inceputul tuturor inceputurilor, ea e dragostea. puritatea, intelepciunea, ea e povata...
Mama este simbolul vietii. Pentru ca insusi Creatorul intregului Univers i-a incredintat acest statut. Inca de la inceputul omenirei Dumnezeu a creat prima femeie de pe pamant, pe Eva, care la rindul sau a dat nastere copiilor sai. Dumnezeu a rinduit ca si insusi Fiul Sau Iisus Hristos sa fie zamislit in trupul Mariei ( o femeie izrailiteana), dupa care sa se nasca pe pamant. De aici rezulta ca mama are un scop si o misiune divina de la Dumnezeu. Ea este firul vietii prin care se tine si se raspindeste omenirea. Ea este izvorul vietii, ea e continuitatea multilaterala a omenirii. Are o misiune deosebita si un obiectiv important, ba chiar cel mai important de pe pamant. Prin ea incepe viata. Cu ea, cu mama e cel mai bine. Ea e responsabila de viata copilului sau, de ea depinde cresterea si dezvoltarea acestuia, prin ea si cu ajutorul mamei se modeleaza comportamentul copilului sau, intelectul, educatia, succesele si toate calitatile lui...
Mama ar putea fi definita ca o natura blinda, buna, gingasa, duioasa, iubitoare, responsabila...
Ea, mama este inceputul si infinitul. Spun aceasta deoarece din prima clipa a rolului sau de mama si pe tot parcursul vietii sale, ea femeia - mama este si va ramane tot cu aceleasi responsabilitati, griji, sentimente...
Ea e mama in diferite ipostaze ale vietii si in virsta diferita.
Mama tinara ingrijeste si iubeste copilul sau. Mama in etate ofera copilului sau, care deja e matur acelasi sentiment de dragoste si caldura, Ea se ofera mereu sa-l ajute, sa-i asculte si aline durerile, sa-l povatuiasca si sustina in tot ceea ce face el. Acesta e un dar divin de la Dumnezeu. La acest subiect asi putea spune ca sunt mame diferite, cu comportament si caracter divers. Dar totusi, eu nu cred ca chiar si aceleasi mame mai putin "bune" (daca asi putea sa le numesc asa), oricum cred ca au remuscari, sentimente de indoiala si vinovatie fata de copii lor. Aici ma refer la acele mame care isi lasa copiii in orfelinate sau alte locuri... Cred ca mai devreme ori mai tirziu ele regreta faptele sale. Acestea sunt mame nefericite, neimplinite...
Eu insa ii multumesc Bunului Dumnezeu ca am avut parte de o adevarata mama, cu suflet mare si curat, gospodina-n casa, iubitoare, inteleapta si priceputa-n toate. Ea ne-a daruit viata noua, copiilor sai si a fost responsabila de noi, adica de aceste vieti. Mama a fost intotdeauna "la datorie" pentru noi. Ea ne-a tratat mereu cu multa dragoste si gingasie. Ne iubeste cu multa pasiune si daruire de sine, e vorba mai mult decit un "instinct matern", e o dragoste nemarginita si "neexplicabila", vesnica.
Mama este darul divin si vesnic in diverse ipostaze ale vietii. Deoarece ea ramane nemuritoare chiar si dupa moartea fizica.
Marele Eminescu, in piesele sale poetice o descrie nemuritoare. El se vrea alaturi de ea, cu ea, oriunde, dar cu ea... Si orice copil micut, sau matur, batrin sau tinar isi iubeste mama. Chiar si acei ce nu o mai au in viata. Totusi ei o iubesc si o asteapta... Viseaza la o intilnire divina, macar in vis. Ei spera ca se vor mai revedea, poate intr-o alta lume....Cine stie?...
Mama e cintata de interpreti, citita in poezii, iar copilul ce-o iubeste si-o apreciaza o divinizeaza in viata de zi cu zi. Pe maicuta asi puteao compara cu o albinuta harnica care isi aduna "mierea dulce" pentru copilasii sai. Mama e cea mai frumoasa fiinta, are chip divin, ochi ca doi luceferi veniti din cer, care ma calauzesc din nemurire ca o schinteie aprinsa, obrajii ca doua jumatati de rodii, parul matasos si moale, iar buzele ei revarsa si azi intelepciune si dragoste, glasul ei e numai blindete, inima ei e numai iubire, sufletul ei e o raza de lumina...
Mama a fost, este si va ramane simbolul vietii, al dragostei, intelepciunii si al nemuririi.
DE LA PARINTI LA COPII
Precum e necesar aerul, apa, panea pentru om, asa este necesar ca el sa aiba urmasi pe pamant. Ei nu-s altcineva decit noi in continuare, adica viitorul nostru, generatia de mane. De noi depinde cum vor fi crescuti si educati, vorba aceea:"Ce vom semana, aceea vom culege" Tot de acest criteriu depinde si cum ne vom asigura viitorul tarii, viitorul nostru, pentru ca asa-i viata tineretea trece si vine batrinetea, care va avea un drum dupa cum ni-l vom "asterne".
Dar pentru a creste o generatie sanatoasa trebuie sa-i acordsam tot necesarul, sa-i cream toate conditiile, sa depunem eforturi maxime pentru "a culege roada bogata".
Poetul grigore Vieru a spus: "Omul e dator sa-si faca datoria sa data de Dumnezeu pe pamant: sa sadeasca un pom, sa creasca un om si sa sape o fintina". As mai adauga la cele spuse de poet sa faca o casa si sa-si asigure viitorul. Pentru ca copilul are nevoie de toate, de hrana materiala, precum si spirituala. Mai e necesar sa simta acea caldura sufleteasca emanata din noi, parintii. pe linga toate acestea suntem obligati sa-i invatam cine ne sunt dusmanii si prietenii, cine ne sunt predicesorii. Sa nu-i hranim cu "ura" si "hula", dar cu "dragoste", "adevar", etc. Cum suntem noi asa vor fi si ei. Sa speram ca ei vor fi mult mai buni, mai perfecti ca noi, sa nu sa se poticneasca si sa infrunte orice obstacole din viata, sa fie intelepti, sa faca , vorba poetului, ce n-am dovedit sa facem noi. Sa stie o lume intreaga in viitor ca sunt urmasii lui Stefan cel Mare din Moldovioara noastra sacra, sa pastreze ca pe ochii din cap ceea ce-a mai ramas din ea, sa fie mai vrednici decit noi. Sa nu fie varsatori de singe nevinovat, sa lupte pentru dreptate, prosperitate si sa ne fie continuitatea neamului de maine...
Комментариев нет:
Отправить комментарий