вторник, 31 мая 2016 г.

BIBLIA NE APROPIE DE DUMNEZEU

De multe ori recurg la ajutorul Bibliei. In ea gasesc alinare spirituala chiar si atunci, cind mi-e greu, cind in jur totul si toti mi se par oribili, insuportabili. Numai ea ma alina si tot ea ma face sa-mi para iarasi lumea larga, frumoasa cu oameni buni si dragi.
   Revin la buna mingiietoare si in clipele cind ma simt cea mai fericita fiinta de pe batrinul nostru pamant. Deseori ma intreb de ce oare fac acest lucru, si tot eu imi raspuns ca, probabil, de aceea ca are si ea in stapinire miraculosul, fabulosul, feericul, bunatatea, adevarul, credinta, dragostea, multe alte perle rare cu care lupta asupra forteleor negre, acestea fiind rautatea, minciuna, ranchiuna, tradarea pe care le invinge. Vin la credincioasa mea prietena intotdeauna pentru ca este "insuflata de Dumezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate". (II Timotei 3, 16). Indiferent de dispozitia pe care o am, absorb din ea, cu nesat, multe lucruri folositoare si pline de intelepciune. Din ea invat sa traiesc, sa nu procedez gresit ca sa nu-mi jignesc apropiatii, bunii mei parinti, rudele, prieteni, cit si celelalte fiinte. Tot din ea preiau multe povete de care am nevoie, invat sa-mi iubesc patria in care m-am nascut, casa in care am crescut, sa nu uit cine ne-au fost stramosii si sa le cinstesc numele luminoase si dragi.
   Biblia e cea mai sincera prietena care iti lumineaza gindul atunci cind esti impietrit si nici lacrimile nu-ti mai folosesc la nimic, atunci cind zaci in haosul deznadejdii, disperarii, al egoismului si cel al nepasarii. Sfinta Scriptura te poate corecta prin pocainta si smerenie. Iar daca n-ai tinut piept ispitelor si ai muscat din aceste patimi (cit si altele neomenesti), tot Ea iti da putere si ragaz sa rezisti si sa ceri iertare si mila de la Tatal Ceresc. Biblia deschisa e insusi viata vesnica care marturiseste despre Iisus Hristos. Omul tine in mana Biblia, o citeste, iar cele citite il framinta adinc. Expresia fetei se schimba intruna. Ba ride, ba plinge, ba se intristeaza iar. Cuvintele din Biblie nu-l parasesc nici in somn, de parca s-ar deplasa el insusi in lumea acestei carti sacre, indiferent de secol, de tara descrisa, de personajele din ea. Cititorul se viseaza cu ei, sufera si se bucura alaturi de ei. Ar vrea sa-i ajute si chiar incearca s-o faca. Carte Sfinta are sufletul ei, care este o particica rupta din sufletul Celui datator de viata pe pamant. Dumnezeu a creat-o cu mare migala, depunind in ea lumina din Lumina Lui, intelepciune din Intelepciunea Lui, duh din Duhul Lui, dragoste din Dragostea Lui. Daca n-ar fi fost El, n-ar fi aparut la lumina zilei nici Ea - Cartea Cartilor. Biblia e tezaurul omenirii, pentru ca ca ea e istoria ei, trecutul, prezentul, e viitorul, e cultura, e insusi sufletul acesteia.
   E nenorocit acel om care n-a tinut in mana Biblia, nu i-a rasfoit paginile miraculoase, nu i-a aflat tainele sfinte, nu i-a savurat aroma cereasca. E foarte sarac sufleteste acel om, care avind de toate - stare materiala bine indestulata (palate, bani, limuzine, etc). Mi-e mila de el, ca-i atit de marginit, ca este cu sufletul pustiit. Altii, vrind sa para in ochii lumii "destepti" fac colectii de carti, de tot felul, inclusiv si religioase, cu coperte frumos ilustrate, cu litere aurii, voluminoase, zicind ca acesta e un "hoby" al lor. La drept vorbind ei nici nu le deschid, nu ca sa le si citeasca, ori sa le dea altcuiva sa faca acest lucru, din teama sa nu i se ia poleiul de pe coperta atragatoare. Este bine sa ai in biblioteca personala literatura artistica, stiintifica, economica, politica, etc. Noi trebuie sa cunoastem cultura neamului nostru si a altor popoare. Trebuie sa-i studiem pe acei martiri ce si-au dedicat, sau isi dedica viata in intregime patimii de a scrie, de a fi cununati cu muza, de a se lipsi de dragul acesteia de lucrurile si placerile lumesti. A-i studia nu-i un lucru rau. Dar, in primul rind, ar fi cazul sa cunoastem cine ne-a creat si cu ce scop a facut-o, ca mai apoi sa aflam cine suntem, de unde venim sau incotro mergem.
   Popoarele trebuie sa-l slaveasca cu demnitate pe Creatorul acestei lumi, care ne-a daruit si aceasta Carte Sfinta - Biblia. Numai astfel va dainui pacea intre popoare, dragostea Tatalui Ceresc va umple inimile noastre cu bunatate si cinste. Asa este scris in Cartea Cartilor si asa va fi, dupa cum a zis Creatorul acestei lumi, caci ea este icoana sufletului, e apa fara de care nimeni si nimic n-ar putea exista, e aierul cu care respiram si fara de care am pieri in bezna intunericului groaznic al mortii.

publicata in revista "Alfa si Omega" (Studentul), septembrie, 2000

CUVINTUL E ROBUL TAU CIND IL TII ASCUNS, DE CUM IL ROSTESTI EL ITI DEVINE STAPIN

   Dumnezeu a creat cerul si Pamantul, daruind viata si lumina. Tot El "barbat si femeie a facut si i-a binecuvintat si le-a pus numele: Om, in ziua in care i-a facut" (Facerea V,2). Ascultind porunca Lui: "Creste-ti si va imultiti si umpleti pamantul si-l stapiniti", fiecare dintre noi vine pe pamint cu o menire. Si fiecare o indeplineste de cum s-a nascut. Oamenii sunt diferiti, au ginduri variate, dar se conduc dupa legi unice. Deci, copiii sunt invatati de mici de parintii lor sa faca fapte bune, acestea la rindul lor cind cresc ii invata si ei pe copii lor ce au invatat de la parinti. Dar nu toti le indeplinesc, deoarece pe pamant sunt doua forte - pozitiva, care este Dumnezeu si negativa (diavolul) si fiecare isi alege forta dupa care sa se conduca. Bine ar fi daca si-ar alege calea dreapta. Fiecare om trebuie sa urmareasca exprimarea gindurilor sale sa fie responsabil de ceea ce vorbeste. De aceea trebuie sa nu ascultam de zvonuri desarte, sa nu ne unim cu cei nedrepti si sa nu fim martori mincinosi. Pentru ca un cuvint poate ucide sau salva pe cineva. Noi nu trebuie sa ne lasam ispititi de invidie, lacomie, fatarnicie. Nu este corect, cind ratiunea omului e predominata de o forta negativa, toate gindurile lui sunt proaste, intunecate. Noi nu trebuie sa fim obsedati de slava desarta, sa nu preamarim faptele noastre, sa ne debarasam de vorbe rele. Pentru ca ele mai devreme sau mai tirziu vor lovi asupra noastra ca pietrele ce se rostogolesc din munti nimicindu-ne. Sfinta Scriptura ne invata: "Nu va laudati si cuvinte trufase sa nu iasa din gura voastra, caci Domnul este Dumnezeul a toata cunostinta si lucrurile la dinsul sunt cintarite" (Regi II,3). Gindurile si vorbele noastre tin de mintea noastra, de dorinta noastra. O intelepciune populara spune ca: "Mai intii capul sa gindeasca, apoi limba sa vorbeasca". Cuvintul trebuie sa aiba trei lacate: in inima, in git si pe buze. Daca ti-a iesit cuvintul din inima sa-l opresti in git, daca ti-a iesit din git sa-l opresti pe buze dar daca nu ai stapinit cuvintul, atunci asteapta rasplata. Pentru mine cuvintul este ca o fiinta vie e ca o putere, care imi poate aduce atit bucurie, cit si tristete. In popor se spune ca cuvintele bune sunt dulci ca mierea, iar cele rele taie ca sabia. De aceea omul trebuie sa-si dirijeze gindurile spre lumina dumnezeiasca. trebuie sa stie ce sa vorbeasca, uinde si cui sa-i vorbeasca. Daca vrem sa fim fericiti, sa nu avem greutati in viata, sa fim iubiti si intelesi de cei din jur, atunci trebuie sa ne placa adevarul, binele, frumosul, sacrul. Sa nu uitam de poruncile Lui Dumnezeu, caci "Domnul da intelepciune; din gura Lui izvoraste stiinta si prevederea; El pastreaza mintuirea pentru oamenii cei drepti. El este si pentru cei ce umbla in calea desavirsirii" (Pilde II, 6,7). Numai Bunul si Milostivul Dumnezeu ne iubeste cu adevarat, de aceea ne vrea pe calea dreptatii. Noi trebuie sa tinem cont intotdeauna de faptele noastre, caci clevetirele, hulele si vorbele rele sunt un mare pacat ce se cere rasplatit.

publicat in revista  "Alfa si Omega" (2000)

четверг, 26 мая 2016 г.

IN PACE SA NE LASATI!

Am fost o tara si un neam,
Avem un grai frumos ce cinta-
Despre comorile din Rai,
Si despre limba noastra sfinta!

Aveam o mama comuna:
Mama noastra-i Tara Romaneasca,
Dar sortile....si politica "buna"...
Nu vor ca fratii sa se mai uneasca!

Suntem o tara si un neam,
Avem comune toate:
Istoria, tricolorul si orice ram
Ne-o spune asta frate!

Suntem un singe, un popor:
Pe Stefan -Voievod ca domnitor!
Avem un grai lasat de Dumnezeu
Cu Prutul si cu Nistru - frati mereu!

De ce ne instrainati de mama,
De ce ne despartiti de frati?
Noi nu va cerem de pomana
Ci-n pace doar sa ne lasati!

SUNTEM FRATI SI PUNCTUM! (dedicata scumpului meu frate de peste Prut, Paul Szaz Sebes)

Suntem frati si punctum!
Suntem romani adevarati,
Si plinge jalnic Prutul
Cind ne instrainati!

Avem aceeasi farima de soarta,
Cintam aceeasi doina si balada.
Cind stam pe vechea prispa,
Vorbim aceeasi limba...

Toate le avem in comun
Suntem un neam cum altu nu-i!
Cam dur ne-a fost trecutul...
Suntem romani si punctum!

Suntem frati si punctum!
Noi nu uitam trecutul...
Cit mai avem suflare-n noi -
Frati suntem si in vint, si-n ploi!

Desteapta-te romane!
Destinul ne asteapta!
Suntem romani si gata,
A noastra este vatra!

воскресенье, 22 мая 2016 г.

PRIMAVARA SI SOARELE (Legenda Primaverii)

Adie a primavara, care e asteptata de noi toti in fiecare an cu mare nerabdare. Acest splendid anotimp face sa fie asteptat si indragit deoarece e timpul reinorii naturii-mame. Se trezesc la viata copacii, precum si ierburile, atit gizele, cit si animalele, care au dus-o intr-un somn lung de iarna.
   Viata continua, in jur e numai splendoare, agitatie. Toti se grabesc ca sa se bucure de sosirea ei, sa ia de la ea, regina anotimpurilor, tot ce le ofera: amor, sperare, viata...
   Copacii isi desfac mugurii. Ici colo pe covorul verde si matasos isi scot capsoarele aurii papadiile. Pe malurile adinci ale ripei ce serpuieste de-a lungul satului se asterne rind pe rind podbalul plusat de un verde intunecat. Sus, pe o costisa se intinde o fisie de salcim. La picioarele ei rasar ca in poveste fel de fel de floricele de toate culorile curcubeului.
   Intr-adevar Zina Primavara e tinara si fermecatoare, buna si mingiioasa, datatoare de sanatate si iubire. Domnita Primavara si-a dat drumul parului, care la o mica adiere a vintului imprastie in juru-i aroma florilor de basm, asterne la picioarele-i un covor moale, catifelat de toate culorile curcubeului.
Timp de trei luni ea e stapina lumii. E ajutata de fratii ei mai tineri, care se folosesc de aceasta ocazie.
Fratele   - Martie - Mugurar, e cel mai mare, iar in stapinirea lui sunt exact 31 de zile si 31 de nopti. El topeste zapezile, iar apele le duce in riuri, mari, oceane, facind rezerve pentru timpurile secetoase de  vara, sora a doua a lui. Tot d-lui imbraca dealurile, vaile cu miros de ghiocei, viorele, mugurasi imbobociti, iarba matasoasa. Una dupa alta isi scot capsoarele-i gingase de prin covorul verde si fraged.
Livada isi arata si ea garderoba. Persicul s-a imbracat in rochie de bal, roza, catifelata de parca e Cenusareasa din basmul cu acelasi nume. Ciresul inalt si mindru si-a imbracat costumul de gala de culoare alba-alba cum e neaua sclipitoare. Nu ramane in urma nici marul, prunul care si-au pus straiele dantelate de un alb impunator. Iar nucul, faimosul si nobilul si-a desfacut mugurii unicali, alungiti si pufosati aratindu-si toata splendoarea sa barbateasca care pare in aceasta livada un adevarat domn cu maniere inalte.
Dupa asta ii vine rindul si lui April - Florar, un flacau nu mai putin aratos de cit celalalt. Harnic de fire, iute de picior se apuca de gospodarit, caci nu e vremea de dormit, vorba aceea: "O zi de primavara hraneste un an intreg". Ce mai minunatie in jur, pomii is numai in floare, zumzet de albini, fluturasi multicolori, care alearga din floare in floare, din pom in pom, sorbind nectarul dulce si se scalda in roua petalelor imaculate ale florilor.
   Trilurile vesele ale mierlelor, priveghetorilor  se rasuna peste tot. Cucul, vesnicul indragostit fara pereche isi tot cinta de veacuri numele in codru. Cintecul lui se aude tocmai din sat.
Harnicile albinute alearga din pom in pom, din floare in floare adunind nectarul dulce si aromat. Fluturasii multicolori efectueaza si ei polemizarea alaturi de albine.
Furnicile misuna peste tot.
   Craiasa primavara isi tot moaie pensula in curcubeu si zugraveste intreg satul, intreg pamantul. Le poarta de grija la toate: ba ici i-a mai ramas ceva de lucru, ba colo. A dat o fuga si in vii, a pictat bobocii mai intii, apoi niste frunzulite, mici de tot, apoi le-a mai intins putin si le-a zugravit niste lastarasi de mai mare dragul. Deodata si-a amintit parca ceva si a luat-o din loc plutind ca o zina prin vazduhul inmiresmat. S-a urcat sus, in inaltul cerului innoindu-l cu un azuriu orbitor, aruncind unde si unde cu putina vopsea alba din care se destramau ursuleti, omuleti, iepurasi care se destramau incet si se transformau in fel de fel de minuni scamoase, usoare si plutitoare. Si-a mai amintit craita ceva si repede ca gindul a luat cu pensula ceva din albastrul curcubeului si a primenit izvoarele care au inceput sa susure vesel si imbietor, piriiasele, lacurile. Apoi si-a facut privirea roata, vazind ca sus, la crama a uitat sa zugraveasca ogorul negru ca bezna noptii. Cit ai clipi din ochi ogorul a prins viata: ici griul isi inalta crestetul spre soare, colo porumbul mijeste si se intinde alene. O pasarica din zbor se apleaca spre porumb si inghite margelele de roua, caci rau i se uscase gitul de atita cintare. Un iepuras sari dintr-un tufar neinmugurit inca si se apropie de iarba frageda, rontaind lacom.
   Aici Primavara parca a muscat-o cineva, a improscat repede tufarul care din neatentie a ramas golut. imbracat si el in strai nou se uita in jur cu sfiala.
   Gingasa Primavara e insotita pretutindeni de un tinar inflacarat, cu pletele-i de aur, cu numele de  Soare.
   Maria sa Soarele, o mingiie cu privirile-i fierbinti, iar mai apoi ii face o invitatie la dans, facind o plecaciune usoara cu capul. Pare-se ca ambii sunt indragostiti unul de altul. Valseaza lin prin vazduh, in cer, prin vii, livezi, apoi coboara incet spre izvorul cristalin din mijlocul codrului. Oare nu-i Catalin si Catalina? Da poate-s Veronica cu Mihai? Nu, e Primavara si Soarele care ne invita pe noi toti la nunta lor.
   Iata ca a luat gospodaria in mani si cel mai mic dintre frati, fratele Mai, sau cum ii mai spun din strabuni Ciresar. Din citeva miscari, ajutat de cumnatul Soare a atirnat de crengile pomilor cirese dulci, mustoase, pe care baietii le atirna la fete pe dupa urechi, impodobindu-le cu cercei de rubin. La git le atirna siraguri de romanite, pe cap le aseaza coronite inmiresmate de flori. Ce frumoase-s copilele! Parca-s niste Zine, iar flacaii niste Feti- Frumosi din basme.
   Toata lumea gusta din dulceata ciresilor de pe masa mirelui si a miresei. Sunt prezenti la nunta toti, incepind de la furnica si terminind cu opinca. Caci fiind in calitate de vornicei, nuntasi, muzicanti sunt totodata si in calitate de miri si mirese, caci in imparatia Primaverii predomina dragostea, bunaintelegerea. Caci nu degeaba se spune ca primavara e simbolul iubirii, al tineretii.
   Aceasta legenda mi s-a aratat in vis, dar in orice vis, poate este si un pic de adevar...  Cine stie?

четверг, 19 мая 2016 г.

DIN OCHI NESECAT LACRIMI CURG...

Plinge cerul si pamantul,
Plinge ploaea, plinge vintul.
Plinge roua, plinge huma -
Plinge, plinge toata lumea.

Plinge marea si padurea,
Plinge casa si gradina,
Plinge Soarele si Luna,
Pling copacii si natura.

Plinge drumul si cararea,
Plinge dealul, plinge valea,
Pling si spicele-n ogor -
Plinge plaiul pe-un picior!

Plinge pasarea din pom,
Plinge sufletul in om,
Plinge inima in mine,
Plingem maica dupa tine...

Pling, pling, pling si ma inchin,
Din ochi lacrimi se scurg,
Ca izvoarele-n fintini -
Dar izvoarele-s de plumb
Din ochi nesecat lacrimi curg...
Maicuta mea dupa tine,
Sfisieat mi-i sufletu-n mine...

NU POT TOPI NEBUNUL JOC...

Forfotesc în patimă și foc
Nu pot topi nebunul joc...
Pe inimă jăratic doar îmi pui
Cumplit mă frig ai tăi cărbuni.

Eu ard în formidabile văpăi,
Cînd rugul e aprins de ochii tăi
Cînd ploaia se revarsă de cu zori
Dar focul nu se stinge dintre noi.

E oare flacara aprinsă o nebunie?
E curiosul impact al iubirii?
E steaua infinită a rispirului în doi
Ce aduc bătăile pulsațiilor din noi?

Întinde-mi mâina ce se prevede
Din a vulcanului mister...
Căci ochii mei poate te-or crede
Azi ardem împreună în văpăi!

среда, 18 мая 2016 г.

MI-E SCUMPA MAMA CA SI TARA!

Mi-i draga viata si pamantul
Mi-i draga toata lumea!
Mi-i scumpa tara, riul, cringul
In care m-a adus muma!

Mi-s dragi poienele cu flori,
Imi place cerul lin in zori
Si-i multumesc Lui Dumnezeu
Ca pe pamant am picat eu!

Mi-s dragi copacii roditori,
Si soarele de sus, din nori,
Ciresii dulci din luna mai
Si ziua Sfintului Nicolai!

Mi-s dragi copiii fericiti
Ce asculta de a lor parinti.
Mi-s dragi buneii cei sfatosi
Ce-si vad nepoteii frumosi...

Mi-i draga si ploita rece
Si piriiasul ce calea-mi trece.
Imi place primavara, vara,
Imi place toamna, ador si iarna.

Mi-i draga limba de la mama,
Mi-e scumpa mama ca si tara,
Caci cine nu-si iubeste tara
Acela nu-si iubeste mama.

Acel ce zice ca tara n-are,
Aceluia si mama-i moare.
Caci cine nu-si iubeste tara,
Acela nu-si iubeste mama!

пятница, 13 мая 2016 г.

DESTINUL FERICIRII

Destinul fericirii -\
Oda a iubirii.
Poarta inceputului -
Soarta sarutului.

Zimbetul implinirii -
Destinul fericirii.
Visul ironiei -
Stilp al omenirii.

Clipa fericirii -
Secunda iubirii...
Universul privirii -
Inceputul tragediei.

Metoda iubirii -
Steaua nemuririi.
Vraja fericirii -
Lacomia nebuniei.

Doar viteza gindului
Si scopul cuvintului,
Imi depaseste limita.
Scurta-i fericirea mea!

VREAU SA ZBOR

Vreau sa ma scald in ploaie,
Sa-mi spal constiinta.
Sa ma inund in stropii de-afara,
Sa-mi curat fiinta...

Vreau sa ma scald in lacrimi,
Dulci, amare, sarate si acre...
Vreau sa gust de se poate,
Din mirodeniile lor toate.

Vreau sa plutesc pe ape,
De tine sa fiu mai aproape.
Vreau sa zbor spre cerul imens
Sa sorb nectar din univers...

вторник, 10 мая 2016 г.

O, SFINTA BASARABIE...

Trecuta prin vint si prin ploi,
Batuta de griji si nevoi...
De vrajmasi injurata
Din cer binecuvintata!

Trecuta prin vifor si furtuni,
Batuta de oameni nebuni...
De acei straini de-a ta soarta
Carora le-ai deschis a ta poarta...

Trecuta prin ger si ninsori,
Ranita de atitea ori...
Cu lacrimi de mama ne astepti
Caci ne iubesti si ne ierti...

Trecuta prin chin si suspin
Scaldata in Singe Divin,
Binecuvintata de Mintuitor
Esti apa cea vie pentru popor!

O, scumpa Basarabie,
Esti arca lui Noe, esti o corabie,
O, sfinta Basarabie,
Refugiu la tine gasim, a noastra patrie!

LIMBA NOASTRA-I DRAGOSTEA DIN NOI!

Limba noastrsa e o coroana,
Pe care Dumnezeu a daruit-o romanilor.
Limba noastra e o purpura din care se emana
Dragoste, lumina din lumina.

Limba noastra e o diadema,
Ce-o poarta tara mea din vesnicii
Un briliant pe-a tarii emblema
Un vesnic imn al dragostei dintii!

Limba noastra-i rodul dragostei divine,
Smulsa din inima Lui Dumnezeu
Lasata romanilor sa curga prin vene
Eterna-n vesnicie si adevar!

Limba noastra e mirul mirositor
Limba noastra e ungere pentru popor.
Ea vindeca neamul de urgii
Si-i balzameaza pe ai sai copii!

Limba noastra e painica de toate zilele,
Limba noastra-i "cuibusorul parintesc"
Ea este un lan cu flori, pasari si mierle
Ea e zumzet de albini ce fericesc...

Limba noastra e inima romanului
Limba noastra-i sufletul din noi,
Ea e vocea, strigatul poporului
Limba noastra-i dragostea din noi!

Limba noastra-i insusi viata,
Cu e ea noi adormim si ne trezim,
Doar limba noastra ne este speranta
Si sensul vietii ce-o traim...

Limba noastra-i lacrima maicutei
Limba noastra-i plinsul de copil,
Limba noastra-i bocetul bunicei
Ea e cintecul etern de la strabuni!

Limba noastra e cintarea noastra,
Limba noastra-i pasarea maiastra...
Limba noastra vesnic sa ramina
Foc nestins in Rara Romana!!!

пятница, 6 мая 2016 г.

MATUSA TUDORA (nuvela)

   Trista si ingindurata, cocotata pe un deal, cu acoperisul lasat putin pe ceafa, clipoceste in bataia vinturilor aspre de toamna, face hoteste cu celalalt ochi soarelui, din primavara pina hat toamna tirziu. E pustie si ograda si casuta matusii Tudora. Satul o numea Tudorita.
   Inainte de-a pleca de acasa, se ierta si cu lacrimi in ochi isi lua ramas bun de la toti, de parca se ducea pe aceea lume...
   - Da ce cumatra Tudora, pleci deacum cu totul? - o intreba mama.
   - Da, cumatra Lenuta, plec cu totul... plec la Gahita, raspunse ea. Cu ochii sfiosi de jale o privi indelung pe mama, apoi mai adauga:
 - Cum vezi, cumatra, tineretea m-a parasit, sunt sleita de puteri, si cine stie, maine, poimaine...
 - Ia taci, cumatra Tudora,, ca esti inca-n putere.
In fata portitei matusii Tudora se odihnea un camion. Sus pe un morman de bulendre de-ale matusii, facea ordine Gahita, fiica ei.
Apoi o cuprinse pe mama in brate si mama pe ea reciproc, si cu ochii scaldati in lacrimi, murmura abia deslusit:
 - Ma rog de ma iarta, cumatra Lenuta, ca poate am gresit si eu cu ceva, da... c-asa-i in viata... Caci cine stie ne vom mai intilni pe lumea asta, caci batrinetile ma apasa... ei stii vorba aceea "ca-i mult pina maine".
- Domnul sa te ierte, ma rog de ma iarta si mata pe mine, zise mama, c-asa-i obiceiul la noi la crestini...
Dar lasa mata, nu te mai scirbi atita caci deal cu deal, vale cu vale se intilneste dar inca omul...

Dupa asta isi mai lua ramas bun de la cascioara sa, mai facu o raita prin ograda, caci aici s-a nascut,, aici a copilarit, aici a facut nunta cu Toader al ei, fie-i tarina usoara, aici si-a petrecut tineretile, tot aici i-a zamislit si crescut pe cei doi copii ai ei Galita si Vasilica, si tot de aici si-au luat zborul, cind le-au crescut aripile, fiecare pe la casa sa, mai intii Vasilica, care s-a-nsurat aici, in sat, nu departe de casa mamei sale. Mai apoi Galita care s-a oprit din zbor cu maritisul tocmai la Sudul Moldovei, la capatul pamantului, cum zicea matusa Tudora.
 Mai arunca o privire indurerata gospodarioarei sale, atintinsu-si privirile la copaceii crescuti de ea, care o plingeau cu frunzele ingalbenite de jale si durere ca nu o vor mai vedea trebaluind prin ograda pe stapina lor. Mainele ei muncitoare nu-i vor mai ingriji la primavara viitoare coroana, si nu le va mai gusta roadele. Apoi isi facu semnul Crucii, izbucni in hohot de plins, stergindu-si siroaiele de lacrimi, care curgeau ca dintr-un izvor nesecat...
 - Haide mai repede, cucoana mireasa,, ca zestera-i gata! - zise Galita in gluma, vrind sa-i inmoaie putin durerea.


*          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *


   E iarna. Totul in jur e imbracat in haina argintie. E frumoasa si cascioara matusii, dar e si mai trista, si mai rece. Din toate hogeagurile iesea fumul gros, care se urca spre cerul inalt. Numai din hogeagul ei nu iesea fum. La un moment mie mi s-a parut ca vad iesind fum si-i zic mamei, bucuroasa despre iluziile mele de copil, dar mi se parea ceea ce doream nespus de mult sa fie in realitate. O tristete apasatoare ne inclestase sufletul vaduvit de frigul iernii ori poate de lipsa acestui fum. Cine stie. Atunci eu rupsei tacerea:
- Mama, nu stiu de ce, dar in fiecare dimineata imi arunc ochii spre casuta asta si nu inteleg de ce, dar astept ceva sa se intimple, astept ca intr-o dimineata sa vad iesind din hogeagul matusii fumul strengar.
Mama imi raspunse cu nostalgie in glas:
 - Fiica mea, exista in viata o taina nedezlegata inca de nimeni pina acum. Nici nu stiu cum sa-ti explic.
 - Ce fel de taina, mama?
 - E vorba de instrainarea omului de bastina de tot ce e legat de viata lui, de casa parinteasca, de palma de pamant pe care se tine aceasta casa, acest neam...  Sa-l desparti pe basarabeanul nostru de toate astea, e imposibil, zace ca de o boala grea.
Nu stiu de ce, dar am o presimtire ca matusa Tudorita se va intoarce acasa, nu se va putea deprinde printre straini, iar casata ei cuminte o va astepta cu rabdare.


*          *          *          *          *          *         *          *          *          *          *          *          *
\

   Din nou e primavara. satul s-a inveselit, s-a primenit. Cojusnenii forfotesc in toiul ei caci au multe de facut. Ei ebuie sa faca tot posibilul si imposibilul sa se ispraveasca cu toate si sa are si sa semene, si cu viile si cu livezile sa se lamureasca. Intr-un cuvint si in ograzi este mult de lucru. unuia ii fata oile, altuia ii fata vaca. lui badita Mihail i-a facut sotia tocmai trei fete de gemeni. La inceput era cam necajit omul, caci avea acasa o fata si astepta ca sotia sa-l noroceasca cu un fecior, dar ea i-a facut-o... Ce era sa faca bietul om, cu femeile nu-i saga, s-a impacat cu soarta, caci aceea l-a amenintat ca daca da semne de nemultumire, vine acasa si-i mai rastoarna la anul sapte fete! Cica a citit intr-un ziar ca o americanca a nascut sapte baieti.
   Intr-o dimineata s-a intimplat ceva despre care la inceput nici nu banuiam.Prin mahala circula o veste, cum ca se intorsese matusa Tudora, care se oprise la fiul ei, Vasile. De ce nu la casa ei? Pentru ca asta toamna i-o vinduse lui badea Petrea, vecinul ei,care vroia sa-si largeasca un pic ograda, caci in patru ari ce putea sa faca bietul om cu pasarile si oile lui, care se inmulteau nebanuind de necazul omului. Caci asa se dadea pe atunci locul de casa, nu ca acu tocmai douasprezece ari.
Cele patru miisoare de ruble pe care le luase ea pe casuta parca nici n-au mai fost. Ce-i un pumn de hirtiute: acu este, acu nu-s. I le-a dat Gahitei sa le stringa pentru comind. Gahita i-a cheltuit la fuga ba pe una, ba pe alta si gata. Avea ea de toate: casa cu doua etaje, imbracata ca o papusa, masina. Dar vorba aceea "omul de ce are tot mai mult ar vrea sa aiba". Nu se stie ce s-a intimplat, dar se zvonise prin sat ca fiica a lungat-o, dindu-i doar doua mii din ce-i mai ramasese.
Cine stie care era pricina. A doua zi  dis-de-dimineata s-a ridicat matusa pe muchia dealului, s-a oprit ca sa se sprijine in cirja, sa rasufle aierul care-i lipsea. Si-a scos din buzunarul fustei basmaluta impaturita in patru, s-a sters pe ochi, apoi s-a uitat lung la casuta ei.Din adincul pieptului a izbucnit un suspin inabusit. Apoi pieptul a inceput sa se cutremure in miscari ritmice, dureroase.
 - Casuta mea, scumpa mea prietena...Lacrimile o podideau intruna.Picioarele au inceput sa-i tremure, simtea ca puterile se sleiesc. S-a mai uitat  odata peste umar la cuibusorul amarit, si catinel, catinel, sprijinindu-se in cirja s-a coborit la vale...


*          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *

   A trecut inca o vara mai calduroasa si mai lunga decit celelalte. Craiasa toamna a calcat pragul satului din nou.Ii harnica foc, peste tot umbla si nimic nu-i scapa din ochi. Ba pe unul il trimite la cules, ba pe altul la cules livada, ba la strins painica si asa din zori si pina noaptea e cot la cot cu cojusnenii .Ba singura se prinde cumatra ba la unul, ba la altul. Nici de la nunti nu lipsea. Avea grija si de acei ce treceau cu traiul la casa noua, de copiii ramasi singuri acasa fara supravegherea celor in virsta. I-a purtat grija si matusii Tudora. Ce-a facut, ce-a dres, dar cind a aflat ca matusa Tudora a ramas pe drumuri, caci fiul si nora au tinut-o numai pina au batut la papuc cele doua miisoare ale matusii.  Cum s-au terminat, i-au dat foaie de drum.Se oplosise sarmana la una din vecine,  mai la deal de casa ei. de aici, din ograda ei, biata matusa, isi vedea zilnic casuta din spate.Dar si aici sperantele nu erau prea mari, caci iarna iaca, iaca vine in prag. Aflase de la o cumatra ca badea Petrea i-a stricat soba, cuptorul si tinea in casuta oile. I se srtringea inima ghem la gindul ce va fi mane cu ea, unde o va prinde moartea, in al cui prag de usa sau la care rascuce de drumuri. Asa se zvircolea inca sufletul viu al ei. Se gindea la Dumnezeu si la ziua de maine. Si-l ruga s-o ajute, sa se indure de ea si sa fie milostiv cu Galita si cu Vasilica ai ei, pe care ii iubeste inca, dupa toate acestea.
   Sa vedeti minune. Am zis ceva mai inainte ca aici au avut grija mai multi de batrina. Poate Dumnezeu a pus maina si mila ca matusa Tudora s-a trezit intr-o dimineata de nesomn, s-a spalat pe mani, pe fata, s-a sters, si-a facut Cruce si s-a pornit devale.A deschis portita, a cazut in genunchi, sarutind-o, apoi a mers la pragul casei a ingenunchiat, a cuprins-o ca pe o fiinta vie si-a izbucnit intr-un bocet amar. Cit a stat in asta stare, nu stie. Asa a dat de ea badea Petrea, care a ridicat-o de jos, a apucat-o de umeri ca pe o mama, apoi a privit-o in ochi si i-a zis:
   - Sezi, matusa Tudora, linisteste-te si ramii in casa matale cite zile ii avea. In prag s-a aratat si taca Galea, sotia lui badea Petrea cu o paine si o strachinica aburinda:
 - Ia si maninca, matusa Tudorita, ne vei fi ca o mama. Iti vom purta de grija, vei avea de toate.
   Mare era bucuria matusii. Plingea si ridea de bucurie. Cuvintele acestor copii straini pentru ea au miscat-o adinc. ii tremurau buzele. Cuvintele ii ieseau incilcite, mainile bijbiiau in aier ceva...
   - Ga...lita.... suspina ea, Petrica, copiii mei, Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va miluiasca pentru ceea ce faceti pentru o nenorocita ca mine.


вторник, 3 мая 2016 г.

POTOPUL (povestire -nuvela)

   Totul parea o gluma. Si vintul si ploaia si praful gros din aierul care amesteca in virtejuri mari-totul ne pregatea de un potop ce va inghiti si cerul si pamantul cu tot ce era pe el: copaci, case, oameni, vite, paduri...
   Latrat de caini, strigate agitate, vaiete disperate. In haosul acela nu-ti dadeai seama ce se intimpla. Mi se parea ca visez si am nimerit in unul din filmele de groaza, insa nu erau nici una, nici alta. Toti eram cuprinsi de o spaima ce pusese stapinire pe noi fara a ne da seama de aceasta. Bietele gaini cotcodaceau speriate, covitaituri, latrat de caini, bocete, vuiete, trasnete, disperari...
   In acea noapte ma intorceam cu prietena mea din schimbul doi, de la fabrica de vin la care lucram temporar pe atunci, aflindu-ma in vacanta de vara, pentru a-mi putea acoperi putin necesitatile studentesti. Soseaua lata parea un riu de munte, apa ne ajungea pina la genunchi. De sus turna, de parca se sparsese cerul. Ne-am apucat de mani cu totii: femei, fete si un singur barbat care era cu noi, nenea Ion Mindrescu, lacatusul din sectia de turnare. El ne stiga sa ne luam de mani, ne prindeam in graba mare, caci de frica eram gata cu totii sa ne agatam de orice pai. Ascultam de sfaturile lui nenea Ion. A uramt alt ordin:
 - Cuprindeti-va ca la Jocul cel mare, fetelor! Impletiti bratele strins si tineti-va din toate puterile, dealtfel ne duce apa si pe noi. Inaintam cu greu. Prin apa ce se ridicase pin-la briu, erau copaci, buturuge, oi, porci, gaini, pietre, ce loveau in picioarele noastre zdrelite de lovituri.
Inaintam si ne rugam lui Dumnezeu sa ne scape. Am ajuns la rascruce, aproape de pod. Aici matusa Axenia trebuia sa coteasca pe partea cealalta a podului. Insa era imposibil. Apele mari innecase podul, ripa nu mai era ripa cea adinca, parea un ocean intreg. In tumultul acesta am zarit pe cineva... Era o femeie, care striga disperata, mai binezis auzeam strigind disperata pe cineva sa-i dea mana. O voce de barbat ii raspundea inecindu-se cu apa murdara sa nu-i fie frica, ca el se straduie s-o ajute, un strigat de copil de pe partea cealalta a podului ne-a lovit parca cu ceva in cap. Apa zbura foarte repede, ducindu-i pe cei doi, ca mai apoi am crezut ca am avut halucinatii. N-am fost in stare sa-i salvam. Nenea Ion ne-a strigat ceva sa ne revenim din starea de soc in care eram. Le striga ceva femeilor care boceau si-si luau iertaciune de la copilasii, sotii de acasa, si una de la alta.
Nenea Ion injura si inainta, tirindu-ne dupa el, cu toate ca pina atunci nu-l auzise nimeni sa spuna cuiva un cuvint de rau. Era scump la vorba, vorbea rar si atunci cind vorbea, alegea cuvintele de parca erau sa fie ambalate ca si sticlele pentru export. Nu era timp de ales. Ne-a ordonat la toate (eram sase la numar) sa-l ascultam si sa facem cu strictete ceea ce ne spune el. Am ajuns cu mare greu linga Casa de Cultura. Aici era si mai greu. Apele veneau si mai inraite peste noi. Lui nenea Ion i-a zburat basca din cap, prietenei mele insa i s-a intimplat ceva ingrozitor, nu putea sa mearga, striga fara intrerupere;
 - Piciorul! Piciorul! Nu pot, ajutor!
   Ne-am facut cerc, tirindu-ne cu greu, astfel incit toate loviturile de pietre, bete din apa le prindeam noi, iar pe Lucica o tiram din urma noastra. In sfirsit am ajuns aproape de poarta lui nenea Ion. Am cotit la stinga, asa un ghem cum eram am intrat in ograda. Aici toti ai casei strigau disperati catre cer sa-i auda Mintuitorul.
   Matusa Alexandra, mama lui nenea Ion cuprinsa de cei trei copilasi ai lui plingeau de frica si de bucurie cind ne-au vazut in ograda lor. Toti am cazut in genunchi, multumindu-i Domnului ca ne-a auzit ruga. Taca Larisa, sotia lui nenea Ion, a scos niste prosoape, camasi de-ale soacrei, de-ale ei si ne schimbam cu toatele, dirdiind de frica mai tare cit de frig.. Plingeam cu totii. Caci urita mai e si moartea asta si nimeni n-o doreste. I-am spalat Lucicai piciorul, apoi i-am legat doua scindurele infasurate in poalele camasii bunicai Alexandra si ne-am culcat care si unde. Eu cu Lucica ne-am culcat la podele, eram moarte de oboseala.
   A doua zi furtuna nu mai era. Insa o veste ingrozitoare impinzise satul in lung si-n lat. Oamenii ii cautau pe cei doi din asta noapte. I-au gasit la marginea satului innecati in namolul de la damba.
I-au inmormintat in acelasi mormint. Copilul lor a ramas in viata. Oamenii, insa nu stiau si contiunuau cautarile cadavrului acestuia. Spre seara satul a rasuflat usurat, caci fiul sotilor Codreanu, Dumnezeu sa-i ierte, a scapat ca prin minune.
L-au infiat niste rude din sat. Tot satul i-au petrecut pe ambii in ultimul lor drum.
   Nenea Ion a devenit si mai tacut decit a fost mai inainte. Ma uitam la el a doua zi pe furis. Cu toate ca parea sa fie linistit, de parca nici n-a trecut prin iadul din acea noapte, simteam ca in adincul sufletului lui se petrecea ceva ca si in al meu. S-a intors si mi-a spus:
   - Stiu la ce te gindesti, acest gind ma chinuie si pe mine, dar n-am putut face nimic, riscul era prea mare, va pierdeam si pe voi, Dumnezeu mi-i martor. Dar cu toate acestea nu-mi pot gasi linistea, iar sufletul ma doare, se zbate ca o pasare inlantuita...

CUCORII... (scenariu)

Cucorul 1: - Ce-i cu cartea asta, capitane?
Cucorul 2: - Acesta e codul de indatoriri al fiecarui membru al cirdului de cucori lasat de parintii parintilor nostri pe care trebuie sa-l indeplinim cu strictete.
-I-a sa-l auzim, zi-i capitane!
Cucorul Capitan1:
1 Fiecare cucor (sex masculin) sa-si gaseasca aleasa aleasa inimii.
2 Sa n-o paraseasca numai de va muri!
3 Sa-si faca cuib si sa nu-l paraseasca decit mort!
4 Sa scoata si sa creasca pui!
5 Sa-i invete aceste sacre porunci.
 - Stai, dar cum ramane cu noi, pasarile ca noi in scurta noastra viata "plecam ne aflam intre acasa si acasa", vorba scriitorului Valentin Mindicanu. Avem doua bastini si atunci ce ne facem?
 -Asculta firtate pentru noi, pasarile date de la Dumnezeu asa este sa ne zbatem intre doua bastini, de aceea si avem acest cod de legi, pasaresc.
Alt cocor:  - Dar de ce oamenii au o singura Patrie si pleaca uitind sa se intoarca inapoi?!
Alt cucor:  Si-si mai uita si plozii lor, de perechea pe care o numesc sotie?...
Alt cucor: Uita de toate indatoriile lor sacre! Si mai zicea poetul acela ca omul in viata lui e dator sa sadeasca un pom si sa creasca un om.
Cucorul Capitan: Mai, da ce se mai face aici la Cojusna noastra, bre?
Toti: Ce? - parca nu vedeti?!
Cucorul: Femeile au uitat sa nasca. Au plecat de acasa unde vrei: in Turcia, Grecia, Portugalia, Italia. Pleaca bre, pleaca. Ce mai oameni! Dar barbatii mititeii cresc plozii: vor papa le dau vin cu pane, ceea ce papa si ei sarmaneii. Si-i trimit la scoala. Cica duceti-va la scoala ca m-ati saturat.
Na, v-am facut mai departe-i treaba invatatorilor, sa va invete, ei sa va educe.
Cocorul: - Si?
Ce "si"? Vai de capul invatatorilor. Dimineata cind vin la scoala mai seamana la chip a om, dar dupa 6-7-8 lectii, iese de parca au iesit dintr-o cisterna de alcool.
 - Da ce mai, au asa ceva in scoala?
- Dar de unde ei n-au nici apa, nici dupa ce o bea.
 - Cum asa?!
 - Apoi iaca asa! Ca conducerea tarii - asa se numesc la ei capitanii, au uitat cu totul de ei si de copii. Nici salarii, nici de foc, nici de cojoc...
Ceilalti: Mai, mai, mai ce jale!
Un cucor: - Css. A-a-a-aaa! (cu un prunc in brate care plinge), haide cu mama...!
 - Care mama, mai, tu esti un cocor!
 - Taci, bre, ca nustiu ce-ti fac. El nici nu trebuie sa stie ca nu-i sunt parinte adevarat.
- Dar de ce? De unde l-ai luat?
De unde, de unde?!
Mi l-a adus o biata fetita, s-a gresit sarmanica!
 - I-i...
 - Ihi!
 - Oamenii istia amagesc copii ca noi le ducem pruncii la casa, si ea ni l-a inapoiat mititica.

понедельник, 2 мая 2016 г.

UMERII DE FIER...

Pasind tacuta-n lumea asta,
Zilnic trec pe a mea cale,
Iar mine pling si basta,
Te chem, sa ma dezbraci de jale!

De care greutate ar trebui sa fug?
Sa stau de-oparte si-n umbra sa ma ascund,
Sa las ca cineva s-apese tot mai crunt
Pe umerii de fier, pe care-i am demult?

Raspunde tu acum, desigur daca poti,
Raspunde-mi, privindu-ma in ochi,
De ce asa de negru-n haina alba esti,
De ce plins cu zimbet imi daruiesti?

воскресенье, 1 мая 2016 г.

PENTRU TINE...

Pentru tine m-am nascut,
Si-am venit pe pamant.
Pentru tine am crescut,
Zi de zi, rind pe rind...

Pentru tine traiesc,
Si ma bucur din plin,
Caci te ador, te iubesc,
Te doresc, te admir!

Pentru tine am sa mor,
Intr-un vis rapitor
Si in cer pe un nor
Voi pluti in zbor!

ARE VIRSTA DRAGOSTEA?

Spune-mi, nucule batrin,
Potolindu-mi al meu chin,
Si raspunde-mi tu asa:
Are virsta dragostea?

Nucul n-a raspuns nimic
Doar s-a clatinat un pic.
Si atunci am luat aminte
Nucul nu poate, nu minte!

Spune-mi izvoras cu dor,
Potolind al meu fior
Si raspunde-mi tu asa:
Are virsta dragostea?

Izvorasul a murmurat,
Cu apa rece m-a spalat
Si am inteles adica
Ce izvorul vrea sa-mi zica.

M-am urcat eu pe un munte,
Sper ca acesta nu ma minte
Si l-am intrebat asa:
Are virsta dragostea?

Am privit la cer, la luna,
Ele-mi impleteau cununa.
Am privit la mindrul Soare
Si la ale florilor petale,

M-am uitat la iarba verde
Si la ochii ce m-or crede,
Toate mi-au raspuns asa;
N-are virsta dragostea!

MAI AM...

Mai am in viata o idee,
In perspectiva-mi de femeie.
Mai am un gind neimpartasit
Si-o mare pofta de iubit!

Mai am in viata o placere,
Fidela-n haina de femeie.
Sunt plina de iubire pura,
Sunt frageda, sunt si matura.