DE-AR AVEA PAMANTUL GURA...

Exista pe lume un muzeu universal, uimitor si miraculos ce se afla chiar sub picioarele noastre. A patrunde in el, nu este greu, intrarea nu se deschide, ci se sapa adinc…

Si fiecare dintre noi devine cercetator si argeolog dupa nivelul lui personal de percepere si cunoastere a acestui dar de “ a sapa”. Acest muzeu este TERA, iar exponatele lui suntem noi, si lumea ce ne inconjoara….

   E bine ca anume omul este sortit sa fie “exponat “al  Terei. Dar asta nu inseamna ca omul, ce-I pus in “capul mesei” are dreptul de-al exploata, ori a-l distruge. Dimpotriva el, omul pamantului e dator sa-l ingrijeasca, sa-l cultive, sa-l pazeasca sfint de toate “bestiile” si “urgiile” ce vor sa-l nimiceasca. Desigur ca in masura posibilitatii sale omenesti… Odata venit pe pamant, omul are deja acest dar de Sus, din Universul Etern. Cel Ce-I daruise suflarea si existenta, deja ii crease si comoditatile si luxul aici pe pamant. Doar de om, depinde aproape totul, deoarece el este stapin pe pamant. De la prima aparitie a sa pe pamant Dumnezeu i-a dat o po runca sacra: “ Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul” (FacereaI 22). Stapiniti-l, asta a fost motoul, dar nici intr-un caz distrugeti-l! Intr-un alt verset din Biblie Domnul ne da clar de inteles ca va nimici pe acel de-si va bate joc, sau va distruge pamantul, cu tot ceea ce a creat El si a binecuvantat. Deoarece cine nimiceste creatia si munca Creatorului se distruge pe sine insusi, netinind cont ca el insusi este o particica din lucrarea Acelui ce i-a dat suflare vie de viata.

   Ma uit la noi,  la oamenii de azi, ma uit la situatia chiar si economica in care suntem, arunc o privire retrospectiva si in trecutul acestei lumi, privesc poate si mai visator in viitorul imaginat si inventat de insusi “glanda” mea de inchipuire… Da, ne e greu, avem multe griji, nevoi si necazuri nealinate si poate neimpartasite. Intr-adevar, exista la noi multi oameni necajiti si chiar foarte chinuiti…

Oameni, ce abia rasulfa aier, unicul dar gratis pe Tera, defapt…

Dar tare ma doare sufletul, tare ma frige inima ca un frigar, cind ii vad pe alti oameni, care avind de toate: case-palate, vile luxoase, limuzine, bani in conturi si de toate, si fura, distrug si-si bat joc de pamant… Ma uit chiar si la consatenii mei, poate si la vecinii mei…., parca au de toate, casa, masa si mai mult decit atit. Doamne, zic eu, oare ce-i mai trebuie omului acesta?

Oare nu-i de ajuns o masina, doua de lemne?( ca sa iasa din iarna) Nu desigur, el fura padurea, o taie, o distruge ca un barbar. Aici e vorba de omul ” de rind”. Dar sunt si oameni cu “inaltimi si latimi” mult mai “spatoase”, la nivel de guvernatori  si mari demnitari de stat. Acestea au o alta masura ( defapt nici nu o mai au…). Unde pasesc – totul “primenesc” ( forteaza si privatizeaza, aduna si fura, ca la ei viata e buna, cei din jur raman o gluma…).

Este strigator la cer ceea ce se intimpla in zilele de azi. Dar incepind de la furnica si terminind cu opinca, toti ( cu exeptia citorva), sunt lacomi si chiar meschini. Fura cit pot si de asta li-i “in cot”…Ca ei sunt stapinii pamantului.

   De-ar avea pamantul gura, multe ar putea sa-mi spuna. El, batrinul pamant, multe rabda si indura. Oare cit ne va mai putea suporta atita?

De-ar avea pamantul gura ar zice:

-Oameni buni, omeniti-va! Dati-va seam ace faceti!

Nu, pamantul de-ar avea gura nu ar zice, el ar striga din toate baierile inimii:

-AJUNGE!!!! Opritiva!!!

Si poate s-ar desface si i-ar inghiti pe loc. I-ar inghiti pe toti raufacatorii sau ia-r da hrana vulturilor nesatuli, sa le faca si lor aceea ce fac ei cu pamantul si cu tot si toate ce sunt pe el. Om pe om il nimiceste. Unul se crede mai superior celuilalt. Si de unde atita minte? Din cugetul bintuit de luxul si fotoliul acaparat sau cersit, ca mai apoi sa suga tot single celui sarman si nenorocit. Toate-s pina la un timp… Toti venim din acelasi loc, toti avem parinti, sau am avut, toti o viata si o soarta. Numai ca altii se mai considera si “ buricul pamantului”, necatind la simplul fapt, ca nu-i mai bun nici mai superior nici pe aproape decit ceilalti pamanteni. Ei, dar insusi gindul de “buric” ii da mare putere.

Dumnezeu ne-a dat la toti o viata, o mama si un tata. Si odata cu acestea o sansa reala de a ne bucura de toate bunatatile pamantului.  A fi stapini si buni gospodari de a semana , si cultiva, a munci din greu, ca mai apoi sa stingem roada bogata. Mereu am fost invatati de mici ca: “Munca este legea omului”, si ca: “Prin munca omul e slavit”, sau cum a zis si apostolul Pavel: “Cine nu lucreaza nici sa nu manince!”

Si toti copiii bunilor parinti asa si faceau, adica se straduiau sa munceasca cit mai mult si mai bine, pe cind altora lenosi “pina si in unchii”,  li se ofera totul pe tava. Si unde-i dreptatea, in care colt?

Da, si dreptatea e un mare deficit la noi… E o Zina buna, furata de cel rau, e rapita si maltratata de mai multe veacuri.  Ea sta nelinistita si ingrijorata  in “castelul bintuit” al Vicleanului nerusinat ce stapineste acest tinut, acest pamant. Sta inlantuita-n zidul minciunii si al tradarii, plinge cu lacrimi amare si –L roaga pe Dumnezeu sa o elibereze din chinul satanic. Varsa siroaie de lacrimi peste pamant, formand oceane si riuri infinite, susura prin vazduhul pamantului, murmura abia deslusit in reflectarea apei vii a lacului sperantei. Astepta narabdatoare timpul eliberarii de sub jug. Caci are muti dusmani: lacomia, prostia, fatarnicia, minciuna, tradarea, hotia, asuprirea, indiferenta, care toate la un loc lucreaza cot la cot  cu vrajmasul vrind s-o inmorminteze…

   Dar dupa cum am mai spus ca toate au un inceput si un sfirsit. Toate au o rasplata la timpul sau, toti avem, sau vom avea aceea ce meritam defapt. Unica flacara a sperantei este timpul. Sa avem rabdare caci el, va veni… Va veni timpul in momentul potrivit si va elibera Regina Dreptate din captivitate, si odata cu eliberarea ei vom fi liberi si noi, ceilalti sclavi ai pamantului.

Da, vom fi liberi pin la urma, vom savura din adevar si vom sta la masa cu dreptatea, vom manca  pe saturate din toate darurile ei sacre. Grabiti-va cu totii cit nu-i tirziu, sa rivniti spere calea ingusta a sperantei sfinte. Veniti acum, cit nu s-au inchis portile Sperantei si ale Credintei. Inca putin si ele se vor inchide.. Daca reusesti sa intri in regatul ei, devii cel mai fericit om de pe Tera, iar de nu, atunci ramii jerva a intunericului vesnic si al chinului fara de sfarsit. Ai grija ce alegi sa culegi.

De-ar avea pamantul gura, asta cred ar avea sa ne spuna!