La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul,
Pământul era fără formă, o beznă, un pustiu,
Iar pe ape era întuneric și pe suprafata adîncului
Se mișca încolo și încoace Stapînul Dumnezeu!
Și Stăpînul a zis: "Să fie lumină!"
Și acea lumină a fost numită zi,
Iar întunericul - noapte și pe vecie,
Aceste două nu se vor despărți.
Și a fost seară din nou, iar apoi a fost dimineată,
Și Dumnezeu a separat apele, numindu-le Mări.
Dumnezeu a numit întinderea Cer și-a dat viată
Pământului, plantelor cu sămînță, pomilor fructiferi!
Tot așa Creatorul a creat cu dragoste luminători,
Să servească drept semne, să arate anotimpurile:
Zilele și anii, să lumineze și să fie îndrumători
Și suflete vii după specia lor pe toate ținuturile.
Atunci Dumnezeu fericit, le-a binecuvîntat zicînd:
-Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor!
Și pe animale sălbatice, domestice - pe toate creînd,
Le-a dat zile senine și bune întru ajutorul omului.
Dumnezeu din țărîna pământului l-a creat și pe om,
I-a suflat în nări suflare vie de viață.
Era după chipul și asemănarea Înaltului Domn,
Devenind un suflet viu, cu zîmbet pe fată!
Facînd o grădină, nu departe în Eden, spre Răsărit,
Dumnezeu a facut să crească tot felul de pomi buni,
Plăcuți la vedere, în curînd de mîncat pe pământ -
Și pomul vieții, și al cunoașterii binelui și răului.
Dumnezeu l-a pus în grădina Edenului pe om,
Ca să o cultive, să-i guste roadele, să o îngrijească.
Și i-a piermis să mănînce din orișice pom,
Dar din pomul binelui și răului să nu îndrăznească!
S-a gîndit Domnul ca "nu e bine ca omul să fie singur!"
Și îndată a făcut să cadă un somn greu, adînc peste el,
Și-n timp ce dormea a luat coasta din el și-n mod sigur,
A închis carnea la loc cu blîndețe, îndeplinind încă un țel.
Atunci Domnul a zis: - Aceasta e os din oasele tale,
Și carne din carnea ta, e a ta, deaceea ea,
Pentru că a fost luată din tine, se cheamă femeie.
Și au devenit ca un singur trup ei de atuncea.
De aceea, va lăsa omul pe tatăl și mama sa,
Se va uni cu femeia și-or fi un singur trup.
Bărbatul numit Adam și femeia sa era Eva,
Erau dezbrăcati, umblau goi, nu se rușinau deloc.
Iar șarpele, cel mai viclean dintre toate fiarele
Pe care le facuse Dumnezeu, femeii i-a zis:
-Chiar nu este voie să mîncați din roadele
Pomului binelui și răului, chiar este interzis?
-Roade din pomi, putem să mîncăm -
Din cel din mijlocul raiului nicidecum,
Nici să ne atingem, caci ne împovărăm
Și-n veci vom muri, de gustăm acum!
Și șarpele zise șiret: - Cu siguranță, nu ve-ți muri,
Doar Dumnezeu știe că vi se vor deschide ochii.
De îndată ce veți mînca ca și Dumnezeu veți fi
Și bine, și rău veți cunoaște, de pom de te-apropii!
Vazînd că pomul era plăcut de bun și iată,
Femeia a mîncat și-i dădu și bărbatului...
Și-au dat seama, înțelegînd că-s goi și deodată,
Le era teamă, c-au căzut în groaza păcatului.
Și Dumnezeu a înțeles că ei au încălcat,
Porunca lui dreaptă și-ndată le-a zis;
- De ce din pomul înterzis Adam ai mîncat?
Femeia ce mi-ai dat-o fructul mi-a întins!
Femeia a răspuns: "Șarpele m-a amăgit de-am mîncat!"
Și Dumnezeu, dintre animale, pe șarpe l-a blestemat:
- Pe pîntece te vei tîrî și țărînă toată viața ta vei mînca,
Dușmănie între tine și sămînța femeii pun totdeauna!
Ea îți va zdrobi capul și tu ei călcîiul,
Iar ție, femeie, - îți voi mări mult chinul,
În mari dureri vei naște ai tăi copii,
Și soțul tău te va stapîni, tu să știi!
Pe tine, Adam, fiindcă ai ascultat de soția ta
Și ai mîncat de unde nu trebuia să te atingi,
Te voi blestema, iar pământul
Spini și mărăcini îți va da ca să mănînci!
În sudoarea feții tale pâinea-ți vei face,
Căci din țărînă ești și-n ea te vei întoarce!
Și-ndată Dumnezeu afara din Eden I-a dat,
Și heruvimii păzeau pomul vieții neîncetat!
Dumnezeu le-a făcut veșminte din piele
Și pe Adam și Eva cu ele i-a îmbrăcat...
I-a alungat din divina gradină a Edenului,
Să nu manînce din pomul vieții niciodat!
Izgoniți din Rai, blestemul s-a împlinit,
Adam și Eva pe Cain - primul fiu l-au zămislit.
După care pe Abel- ce devenise păstor,
Iar Cain cultiva pământul, era agricultor.
Dumnezeu a privit cu drag spre a lui Abel ofrandă,
Și nu a privit deloc spre a lui Cain prinos amărît.
Acestuia i s-a aprins fața de-o mînie și deodată,
Gelos, în cîmp l-a tîrît și prin vicleșug l-a omorît.
Și Dumnezeu l-a pedepsit și l-a trimis,
Pe Cain departe, departe de familia sa...
Cu timpul el și soția sa au avut copii și precis,
Așa au făcut și alți fii ai lui Adam și Eva.
Peste măsură oamenii se înmulțeau pe pământ,
Majoritatea acestora lucruri rele făceau,
Însă unul dintre ei era bărbat bun, deosebit,
Enoh se numea, dar oamenii nu-l ascultau.
Enoh, umblînd în adevărul Lui Dumnezeu,
A trait 365 de ani după care Metusala,
Al său fiu - 969 de ani și din rău în rău,
S-a umplut pământul, făr să-și dea seama.
Iar Metusala, la rîndul său, l-a avut,
La 87 de ani, pe Lameh, dîndu-i viață,
Iar Lameh, la 182, pe Noe - un fiu iubit,
Ce mîngîiere aducea prin truda-i vastă!
Și oamenii s-au înmulțit pe fața pământului,
Iar fii adevăratului Dumnezeu au greșit.
Iar fiicele oamenilor erau frumoase, cu gîndul
Și fapta acestea de ele s-au îndrăgostit.
Așa au avut îngerii copii cu femei pământene.
Căci în acest scop ei au coborît pe pământ.
Creați pentru Cer, ei vroiau să trăiască cu ele
Și Dumnezeu din cer tare mult s-a mîhnit!
-Am să-i șterg de pe pământ pe cei ce ia-m creat;
Pe om, pasăre, fiară sau animal domestic,
Orice altă creatură Eu am s-o nimicesc,
Îmi pare rău ca i-am făcut, iar ei nu m-au ascultat!
Și doar Noe a găsit favoare la Dumnezeu,
Domnul i-a zis: - Fă-ți o arcă din lemn de copac.
Și dîndu-i dimensiunile și instrucțiunile, el.
A îndeplinit întocmai ce Domnul i-a dat.
-Intră în arcă tu, cu toată casa ta - i-a zis El lui Noe,
Căci am văzut că ești credincios bun înaintea Mea.
Dintre animale să iai cîte șapte perechi cu tine,
Mascul și femelă din toate ființele create de Mine!
Căci peste șapte zile am să fac să plouă
Pe pământ șaptezeci de nopți.
Și Noe a intrat în arcă cu familia sa nouă,
Iar cei de afară se înecaseră toți!
După aceea, Dumnezeu și-a retras apele,
Și timp de patruzeci de zile, apele s-au închis.
Treptat au scăzut și peste o suta cinzeci de zile,
Pământul deveni uscat și curat, cum Domnul a promis!
Și Noe a ieșit cu fii și soția lui afară fericit,
Împreună cu toate creaturile vii, nevătămate.
A construit un altar și Domnului i-a mulțumit,
Aducînd o mireazmă odihnitoare, vie și curată.
Dumnezeu a zis în inima Sa:
- Pământul nu-l voi blestema!
Cît va fi lumea și pământul,
Se vor schimba căldura și frigul.
Tot ce este viu, nicicînd nu voi lovi,
Niciodată iarna și vara nu se vor sfiîși!
Și să vă încredeți în al Meu viu cuvînt,
Vă arăt un semn sfînt, un viu legământ,
Curcubeul Meu Sfînt, pe care îl asez în nori,
Căci am ales să fiu în vecii vecilor cu voi!
Pământul era fără formă, o beznă, un pustiu,
Iar pe ape era întuneric și pe suprafata adîncului
Se mișca încolo și încoace Stapînul Dumnezeu!
Și Stăpînul a zis: "Să fie lumină!"
Și acea lumină a fost numită zi,
Iar întunericul - noapte și pe vecie,
Aceste două nu se vor despărți.
Și a fost seară din nou, iar apoi a fost dimineată,
Și Dumnezeu a separat apele, numindu-le Mări.
Dumnezeu a numit întinderea Cer și-a dat viată
Pământului, plantelor cu sămînță, pomilor fructiferi!
Tot așa Creatorul a creat cu dragoste luminători,
Să servească drept semne, să arate anotimpurile:
Zilele și anii, să lumineze și să fie îndrumători
Și suflete vii după specia lor pe toate ținuturile.
Atunci Dumnezeu fericit, le-a binecuvîntat zicînd:
-Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor!
Și pe animale sălbatice, domestice - pe toate creînd,
Le-a dat zile senine și bune întru ajutorul omului.
Dumnezeu din țărîna pământului l-a creat și pe om,
I-a suflat în nări suflare vie de viață.
Era după chipul și asemănarea Înaltului Domn,
Devenind un suflet viu, cu zîmbet pe fată!
Facînd o grădină, nu departe în Eden, spre Răsărit,
Dumnezeu a facut să crească tot felul de pomi buni,
Plăcuți la vedere, în curînd de mîncat pe pământ -
Și pomul vieții, și al cunoașterii binelui și răului.
Dumnezeu l-a pus în grădina Edenului pe om,
Ca să o cultive, să-i guste roadele, să o îngrijească.
Și i-a piermis să mănînce din orișice pom,
Dar din pomul binelui și răului să nu îndrăznească!
S-a gîndit Domnul ca "nu e bine ca omul să fie singur!"
Și îndată a făcut să cadă un somn greu, adînc peste el,
Și-n timp ce dormea a luat coasta din el și-n mod sigur,
A închis carnea la loc cu blîndețe, îndeplinind încă un țel.
Atunci Domnul a zis: - Aceasta e os din oasele tale,
Și carne din carnea ta, e a ta, deaceea ea,
Pentru că a fost luată din tine, se cheamă femeie.
Și au devenit ca un singur trup ei de atuncea.
De aceea, va lăsa omul pe tatăl și mama sa,
Se va uni cu femeia și-or fi un singur trup.
Bărbatul numit Adam și femeia sa era Eva,
Erau dezbrăcati, umblau goi, nu se rușinau deloc.
Iar șarpele, cel mai viclean dintre toate fiarele
Pe care le facuse Dumnezeu, femeii i-a zis:
-Chiar nu este voie să mîncați din roadele
Pomului binelui și răului, chiar este interzis?
-Roade din pomi, putem să mîncăm -
Din cel din mijlocul raiului nicidecum,
Nici să ne atingem, caci ne împovărăm
Și-n veci vom muri, de gustăm acum!
Și șarpele zise șiret: - Cu siguranță, nu ve-ți muri,
Doar Dumnezeu știe că vi se vor deschide ochii.
De îndată ce veți mînca ca și Dumnezeu veți fi
Și bine, și rău veți cunoaște, de pom de te-apropii!
Vazînd că pomul era plăcut de bun și iată,
Femeia a mîncat și-i dădu și bărbatului...
Și-au dat seama, înțelegînd că-s goi și deodată,
Le era teamă, c-au căzut în groaza păcatului.
Și Dumnezeu a înțeles că ei au încălcat,
Porunca lui dreaptă și-ndată le-a zis;
- De ce din pomul înterzis Adam ai mîncat?
Femeia ce mi-ai dat-o fructul mi-a întins!
Femeia a răspuns: "Șarpele m-a amăgit de-am mîncat!"
Și Dumnezeu, dintre animale, pe șarpe l-a blestemat:
- Pe pîntece te vei tîrî și țărînă toată viața ta vei mînca,
Dușmănie între tine și sămînța femeii pun totdeauna!
Ea îți va zdrobi capul și tu ei călcîiul,
Iar ție, femeie, - îți voi mări mult chinul,
În mari dureri vei naște ai tăi copii,
Și soțul tău te va stapîni, tu să știi!
Pe tine, Adam, fiindcă ai ascultat de soția ta
Și ai mîncat de unde nu trebuia să te atingi,
Te voi blestema, iar pământul
Spini și mărăcini îți va da ca să mănînci!
În sudoarea feții tale pâinea-ți vei face,
Căci din țărînă ești și-n ea te vei întoarce!
Și-ndată Dumnezeu afara din Eden I-a dat,
Și heruvimii păzeau pomul vieții neîncetat!
Dumnezeu le-a făcut veșminte din piele
Și pe Adam și Eva cu ele i-a îmbrăcat...
I-a alungat din divina gradină a Edenului,
Să nu manînce din pomul vieții niciodat!
Izgoniți din Rai, blestemul s-a împlinit,
Adam și Eva pe Cain - primul fiu l-au zămislit.
După care pe Abel- ce devenise păstor,
Iar Cain cultiva pământul, era agricultor.
Dumnezeu a privit cu drag spre a lui Abel ofrandă,
Și nu a privit deloc spre a lui Cain prinos amărît.
Acestuia i s-a aprins fața de-o mînie și deodată,
Gelos, în cîmp l-a tîrît și prin vicleșug l-a omorît.
Și Dumnezeu l-a pedepsit și l-a trimis,
Pe Cain departe, departe de familia sa...
Cu timpul el și soția sa au avut copii și precis,
Așa au făcut și alți fii ai lui Adam și Eva.
Peste măsură oamenii se înmulțeau pe pământ,
Majoritatea acestora lucruri rele făceau,
Însă unul dintre ei era bărbat bun, deosebit,
Enoh se numea, dar oamenii nu-l ascultau.
Enoh, umblînd în adevărul Lui Dumnezeu,
A trait 365 de ani după care Metusala,
Al său fiu - 969 de ani și din rău în rău,
S-a umplut pământul, făr să-și dea seama.
Iar Metusala, la rîndul său, l-a avut,
La 87 de ani, pe Lameh, dîndu-i viață,
Iar Lameh, la 182, pe Noe - un fiu iubit,
Ce mîngîiere aducea prin truda-i vastă!
Și oamenii s-au înmulțit pe fața pământului,
Iar fii adevăratului Dumnezeu au greșit.
Iar fiicele oamenilor erau frumoase, cu gîndul
Și fapta acestea de ele s-au îndrăgostit.
Așa au avut îngerii copii cu femei pământene.
Căci în acest scop ei au coborît pe pământ.
Creați pentru Cer, ei vroiau să trăiască cu ele
Și Dumnezeu din cer tare mult s-a mîhnit!
-Am să-i șterg de pe pământ pe cei ce ia-m creat;
Pe om, pasăre, fiară sau animal domestic,
Orice altă creatură Eu am s-o nimicesc,
Îmi pare rău ca i-am făcut, iar ei nu m-au ascultat!
Și doar Noe a găsit favoare la Dumnezeu,
Domnul i-a zis: - Fă-ți o arcă din lemn de copac.
Și dîndu-i dimensiunile și instrucțiunile, el.
A îndeplinit întocmai ce Domnul i-a dat.
-Intră în arcă tu, cu toată casa ta - i-a zis El lui Noe,
Căci am văzut că ești credincios bun înaintea Mea.
Dintre animale să iai cîte șapte perechi cu tine,
Mascul și femelă din toate ființele create de Mine!
Căci peste șapte zile am să fac să plouă
Pe pământ șaptezeci de nopți.
Și Noe a intrat în arcă cu familia sa nouă,
Iar cei de afară se înecaseră toți!
După aceea, Dumnezeu și-a retras apele,
Și timp de patruzeci de zile, apele s-au închis.
Treptat au scăzut și peste o suta cinzeci de zile,
Pământul deveni uscat și curat, cum Domnul a promis!
Și Noe a ieșit cu fii și soția lui afară fericit,
Împreună cu toate creaturile vii, nevătămate.
A construit un altar și Domnului i-a mulțumit,
Aducînd o mireazmă odihnitoare, vie și curată.
Dumnezeu a zis în inima Sa:
- Pământul nu-l voi blestema!
Cît va fi lumea și pământul,
Se vor schimba căldura și frigul.
Tot ce este viu, nicicînd nu voi lovi,
Niciodată iarna și vara nu se vor sfiîși!
Și să vă încredeți în al Meu viu cuvînt,
Vă arăt un semn sfînt, un viu legământ,
Curcubeul Meu Sfînt, pe care îl asez în nori,
Căci am ales să fiu în vecii vecilor cu voi!
Комментариев нет:
Отправить комментарий