DUMNEZEU A CREAT CERURILE (poem)

La început Dumnezeu a creat  cerurile și pământul,
Pământul era fără formă, o beznă, un pustiu,
Iar pe ape era întuneric și pe suprafata adîncului
Se mișca încolo și încoace Stapînul Dumnezeu!

Și Stăpînul a zis: "Să fie lumină!"
Și acea lumină a fost numită zi,
Iar întunericul - noapte și pe vecie,
Aceste două nu se vor despărți.

Și a fost seară din nou, iar apoi a fost dimineată,
Și Dumnezeu a separat apele, numindu-le Mări.
Dumnezeu a numit întinderea Cer și-a dat viată
Pământului, plantelor cu sămînță, pomilor fructiferi!

Tot așa Creatorul a creat cu dragoste luminători,
Să servească drept semne, să arate anotimpurile:
Zilele și anii, să lumineze și să fie îndrumători
Și suflete vii după specia lor pe toate ținuturile.

Atunci Dumnezeu fericit, le-a binecuvîntat zicînd:
-Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor!
Și pe animale sălbatice, domestice - pe toate creînd,
Le-a dat zile senine și bune întru ajutorul omului.

Dumnezeu din țărîna pământului l-a creat și pe om,
I-a suflat în nări suflare vie de viață.
Era după chipul și asemănarea Înaltului Domn,
Devenind un suflet viu, cu zîmbet pe fată!

Facînd o grădină, nu departe în Eden, spre Răsărit,
Dumnezeu a facut să crească tot felul de pomi buni,
Plăcuți la vedere, în curînd de mîncat pe pământ -
Și pomul vieții, și al cunoașterii binelui și răului.

Dumnezeu l-a pus în grădina Edenului pe om,
Ca să o cultive, să-i guste roadele, să o îngrijească.
Și i-a piermis să mănînce din orișice pom,
Dar din pomul binelui și răului să nu îndrăznească!

S-a gîndit Domnul ca "nu e bine ca omul să fie singur!"
Și îndată a făcut să cadă un somn greu, adînc peste el,
Și-n timp ce dormea a luat coasta din el și-n mod sigur,
A închis carnea la loc cu blîndețe, îndeplinind încă un țel.

Atunci Domnul a zis: - Aceasta e os din oasele tale,
Și carne din carnea ta, e a ta, deaceea ea,
Pentru că a fost luată din tine, se cheamă femeie.
Și au devenit ca un singur trup ei de atuncea.

De aceea, va lăsa omul pe tatăl și mama sa,
Se va uni cu femeia și-or fi un singur trup.
Bărbatul numit Adam și femeia sa era Eva,
Erau dezbrăcati, umblau goi, nu se rușinau deloc.

Iar șarpele, cel mai viclean dintre toate fiarele
Pe care le facuse Dumnezeu, femeii i-a zis:
-Chiar nu este voie să mîncați din roadele
Pomului binelui și răului, chiar este interzis?

-Roade din pomi, putem să mîncăm -
Din cel din mijlocul raiului nicidecum,
Nici să ne atingem, caci ne împovărăm
Și-n veci vom muri, de gustăm acum!

Și șarpele zise șiret: - Cu siguranță, nu ve-ți muri,
Doar Dumnezeu știe că vi se vor deschide ochii.
De îndată ce veți mînca ca și Dumnezeu veți fi
Și bine, și rău veți cunoaște, de pom de te-apropii!

Vazînd că pomul era plăcut de bun și iată,
Femeia a mîncat și-i dădu și bărbatului...
Și-au dat seama, înțelegînd că-s goi și deodată,
Le era teamă, c-au căzut în groaza păcatului.

Și Dumnezeu a înțeles că ei au încălcat,
Porunca lui dreaptă și-ndată le-a zis;
- De ce din pomul înterzis Adam ai mîncat?
Femeia ce mi-ai dat-o fructul mi-a întins!

Femeia a răspuns: "Șarpele m-a amăgit de-am mîncat!"
Și Dumnezeu, dintre animale, pe șarpe l-a blestemat:
- Pe pîntece te vei tîrî și țărînă toată viața ta vei mînca,
Dușmănie între tine și sămînța femeii pun totdeauna!

Ea îți va zdrobi capul și tu ei călcîiul,
Iar ție, femeie,  - îți voi mări mult chinul,
În mari dureri vei naște ai tăi copii,
Și soțul tău te va stapîni, tu să știi!

Pe tine, Adam, fiindcă ai ascultat de soția ta
Și ai mîncat de unde nu trebuia să te atingi,
Te voi blestema, iar pământul
Spini și mărăcini îți va da ca să mănînci!

În sudoarea feții tale pâinea-ți vei face,
Căci din țărînă ești și-n ea te vei întoarce!
Și-ndată Dumnezeu afara din Eden I-a dat,
Și heruvimii păzeau pomul vieții neîncetat!

Dumnezeu le-a făcut veșminte din piele
Și pe Adam și Eva cu ele i-a îmbrăcat...
I-a alungat din divina gradină a Edenului,
Să nu manînce din pomul vieții niciodat!

Izgoniți din Rai, blestemul s-a împlinit,
Adam și Eva pe Cain - primul fiu l-au zămislit.
După care pe Abel- ce devenise păstor,
Iar Cain cultiva pământul, era agricultor.

Dumnezeu a privit cu drag spre a lui Abel ofrandă,
Și nu a privit deloc spre a lui Cain prinos amărît.
Acestuia i s-a aprins fața de-o mînie și deodată,
Gelos, în cîmp l-a tîrît și prin vicleșug l-a omorît.

Și Dumnezeu l-a pedepsit și l-a trimis,
Pe Cain departe, departe de familia sa...
Cu timpul el și soția sa au avut copii și precis,
Așa au făcut și alți fii ai lui Adam și Eva.

Peste măsură oamenii se înmulțeau pe pământ,
Majoritatea acestora lucruri rele făceau,
Însă unul dintre ei era bărbat bun, deosebit,
Enoh se numea, dar oamenii nu-l ascultau.

Enoh, umblînd în adevărul Lui Dumnezeu,
A trait 365 de ani după care Metusala,
Al său fiu - 969 de ani și din rău în rău,
S-a umplut pământul, făr să-și dea seama.

Iar Metusala, la rîndul său, l-a avut,
La 87 de ani, pe Lameh, dîndu-i viață,
Iar Lameh, la 182, pe Noe - un fiu iubit,
Ce mîngîiere aducea prin truda-i vastă!

Și oamenii s-au înmulțit pe fața pământului,
Iar fii adevăratului Dumnezeu au greșit.
Iar fiicele oamenilor erau frumoase, cu gîndul
Și fapta acestea de ele s-au îndrăgostit.

Așa au avut îngerii copii cu femei pământene.
Căci în acest scop ei au coborît pe pământ.
Creați pentru Cer, ei vroiau să trăiască cu ele
Și Dumnezeu din cer tare mult s-a mîhnit!

-Am să-i șterg de pe pământ pe cei ce ia-m creat;
Pe om, pasăre, fiară sau animal domestic,
Orice altă creatură Eu am s-o nimicesc,
Îmi pare rău ca i-am făcut, iar ei nu m-au ascultat!

Și doar Noe a găsit favoare la Dumnezeu,
Domnul i-a zis: - Fă-ți o arcă din lemn de copac.
Și dîndu-i dimensiunile și instrucțiunile, el.
A îndeplinit întocmai ce Domnul i-a dat.

-Intră în arcă tu, cu toată casa ta - i-a zis El lui Noe,
Căci am văzut că ești credincios bun înaintea Mea.
Dintre animale să iai cîte șapte perechi cu tine,
Mascul și femelă din toate ființele create de Mine!

Căci peste șapte zile am să fac să plouă
Pe pământ șaptezeci de nopți.
Și Noe a intrat în arcă cu familia sa nouă,
Iar cei de afară se înecaseră toți!

După aceea, Dumnezeu și-a retras apele,
Și timp de patruzeci de zile, apele s-au închis.
Treptat au scăzut și peste o suta cinzeci de zile,
Pământul deveni uscat și curat, cum Domnul a promis!

Și Noe a ieșit cu fii și soția lui afară fericit,
Împreună cu toate creaturile vii, nevătămate.
A construit un altar și Domnului i-a mulțumit,
Aducînd o mireazmă odihnitoare, vie și curată.

Dumnezeu a zis în inima Sa:
- Pământul nu-l voi blestema!
Cît va fi lumea și pământul,
Se vor schimba căldura și frigul.

Tot ce este viu, nicicînd nu voi lovi,
Niciodată iarna și vara nu se vor sfiîși!
Și să vă încredeți în al Meu viu cuvînt,
Vă arăt un semn sfînt, un viu legământ,

Curcubeul Meu Sfînt, pe care îl asez în nori,
Căci am ales să fiu în vecii vecilor cu voi!

VIAȚA LUI IISUS ( poem)

Nașterea Domnului Iisus Hristos a fost așa:
Fecioara Maria a născut pe Mesia,
Deși logodită cu Iosif, bărbat n-a cunoscut,
Adevărat, prin Duhul Sfînt din Cer El s-a născut.

Dar Iosif, fiind bărbat neprihănit,
Să-i facă rău fecioarei n-a gîndit
Și-îndată îngerul de sus coboară pe pămînt:
-Iosif, pruncu-i zămislit prin Duhul Sfînt!

Ea va naște un Fiu și-l vei numi Isus,
El va mîntui poporul Tatălui de Sus.
Aceste lucruri s-au întîmpat că se vestise,
Că-s de la Domnul prin prorocul care zise:
-Fecioara va fi însărcinată și va naște Fiu.

Bucură-te Betleeme, din Iudeea,
Că au venit mulți magi din răsărit
Să se închine și ei măritului Mesia,
Cu daruri multe, prețioase au venit!

Și toți se închinară, afară de doar unul -
Irod, împarat pe atuncea în Ierusalim.
În loc de daruri: smirnă, tămiie și aur
El a urzit îndată un plan mîrșav și meschin.

-Duceți-vă și cercetați totul despre prunc,
De nu, pe toți cei mici am să-i străpung
Pe toți băieții mai mici decît doi ani,
Fără milă să-i tăiați că mi-s dușmani!

Și țipete, și jale, plîns și bocet,
Rahela, iși jelea copilașii în Rama.
Irod, criminalul fără de suflet,
Ucidea prunci, fără să-și dea seama!

Dar pruncul Iisus fusese salvat!
Deoarece un înger venise zicînd:
- Iosif, ia-ți soția și copilul Împărat
Și pleacă-n Egipt, viața-I salvînd!

După împlinirea prorociei - legea Domnului,
Maria, Iosif și cu Iisus sa-u întors în Nazaret.
Creștea și se-ntarea în har Sfînt, Fiul Omului,
Fiind desăvîrșit și înțelept, cum scrie în verset.

La timpul cuvenit, Iisus din Nazaretul Galileei,
A fost botezat în apa rîului de Botezătorul Ioan,
El e Fiul Lui Dumnezeu, zămislit în trupul Mariei.
Și Duhul Sfînt se cobori peste apele rîului Iordan.

Din ceruri s-a auzit un glas puternic care zicea:
-Esti Fiul Meu Iubit, în Tine-mi găsesc plăcerea Mea!
Și-n dată Duhul a condus pe Iisus în pustie,
Unde a postit și s-a rugat patruzeci de zile.

Ispititorul s-apropiat de Iisus cînd Domnul a flămînzit:
-De ești Fiul Lui Dumnezeu, fă din pietre pîini, nu sta flămînd!
-Omul nu trăiește doar cu pîine, ci cu cuvînt Lui Dumnezeu!
Atunci diavolul s-a dus în templu supărat rău...

Diavolul s-a dus pe un munte departe, foarte înalt,
I-a aratat Lui Iisus împărațiile lumii, strălucirea lor.
Acestea Ție-Ți voi da, doar să fiu al Tău împărat,
Aruncă-Te la pămînt, închinămi-Te, mie, te implor!

-Pleacă, Satano, i-a răspuns fără teamă Iisus,
Dumnezeului tău să te închini, celui de Sus
Și Lui Unuia să-i slujești cu adevărat,
Atunci diavolul s-a speriat și l-a lăsat...

Prin puterea Duhului, Iisus s-a-ntors în Galileia,
Și I s-a dus vestea bună în tot ținutul dimprejur,
El învăța pe oameni în sinagogi Evanghelia,
Propăvaduia-n Nazaret cuvîntul Lui Dumnezeu.

Duhul Domnului e peste Mine, săracilor să vestesc,
M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,
M-a uns, sufletele robilor de război să le-ncalzesc
Cu slobozirea, căci legea sfîntă trebuie împlinită!

Iisus învață și tămăduiește bolnavi fără refuz,
Invie morți și curăță leproși cu har nespus -
Orbilor le daruie vedere, surzilor auz,
Vindecă îndraciți cu puterea Tatălui de Sus.

Făcîndu-și ucenici, le zise-n felul urmator:
- Voi sunteți lumina și sarea pămîntului,
Vegheați deci, să nu vi se piardă gustul,
Să nu vi se stingă flacăra-n bătaia vîntului.

Și cînd la-u văzut pe Iisus noroadele,
S-au apropiat tot mai mult de El.
- Ferice de săraci, al lor sunt podoabele
Și Împărăția Cerurilor mereu!

Ferice de cei ce plîng, căci vor fi mîngiiați,
Ferice de cei blînzi, vor moșteni pămîntul,
Ferice de flămînzi și după neprihănire insetati,
Ferice de milostivi, că-s iubiți de Blîndul,

Ferice de inima curată, ea va vedea pe Dumnezeu,
Ferice de împăciuitori și prigoniți, căci Tatal Meu,
Va răsplati din plin povara dreptații pentru El,
Bucurați-vă și vă veseliți în Dumnezeu mereu!

Iisus nu-ntîmplător venise pe pămînt,
Învăța poruncile Domnului cel Sfînt:
- Să nu ucideți, să nu furați sau strîmb să jurați,
Nu fiți fățarnici, lenosi, iubiți pe frați.

Nu judecați, ca să nu fiți judecați,
Stăruiți în rugăciune și fiți curați,
Întrați pe poarta cea strîmtă, căci acolo-i bine,
Zidiți-vă casa pe stîncă și-ți birui pe orișicine!

Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea,
Cine nu strînge cu Mine, risipește înc-odată,
De aceea, orice păcat sau hulă voi ierta,
Dar hula împotriva Duhului Sfînt - niciodată!

De asemenea, să vegheați la cele sfinte,
Rugați-vă Tatălui din ceruri neîncetat,
Ce semănați, aceea veți secera, nu minte,
Că-i Sfîntă legea Domnului cu adevărat!

Dar ce vestea Hristos, nu le plăcea
Cărturarilor, preoților mari și fariseilor,
Acestea se sfătuiră si-ndată unul, Iuda,
L-a vîndut și l-a adus în fața căpeteniilor.

Preoții de seamă și bătrînii soborului,
Mărturii mincinoase au zis de Iisus,
L-au hulit și scuipat în fața poporului,
L-au batjocorit, l-au bătut pe Cel de Sus.

Iisus este dus la Pilat, iar Iuda,
Regretînd că-l vîndu-se, a strigat:
-Luați 30 de arginți, căci eu, sluga,
Am vîndut sînge nevinovat!

Aceasta, insă, nu i-a oprit pe nemernici
Să-și urzească planul de Iisus nemeritat.
Iuda se duce în templu și aruncă arginții -
Se sinucide, căci pe Iisus josnic l-a trădat!

Negăsindu-i nici o vină, Pilat le-a spus;
-Eu nu vreau să încalc legea divină...
"Răstigniți-l, răstigniți-l, drept răspuns,
Srtigau cărturarii cu voce meschină!"

Iar cînd au ajuns la locul numit Căpățina,
Iisus zicea:"Tată, iartă-i  că nustiu ce fac!"
L-au răstignit între tîlhari de-a dreapta și stînga,
Și hainele și le-au împărțit și la sorț le trag.

Norodul stătea acolo și privea.
Fruntașii-și băteau joc de Iisus;
-Pe alții i-a mîntuit, iar acuma -
Hristoase, mîntuiește-te însuți!

Și-n ceasul al șaselea se facu întuneric deodată,
Soarele s-a întunecat, perdeaua tempului s-a rupt,
- În mîinile Tale îmi încredințez Duhul,Meu, Tată!
A strigat cu glas tare spre cer Iisus, neîntrerupt.

Și un sfetnic bun, numit Iosif, era pe atunci,
Ce nu luase parte la sfaturile și hotăîrea lor.
El trupul Lui Iisus l-a dat jos de pe Cruce,
L-a-nfășurat în in, punîndu-l în mormînt nou.

Iar femeile ce veniseră din Galileia cu Iisus
Au văzut piatra răsturnată de pe mormînt:
-Nu căutați pe Cel Viu între morți - le-au spus,
Doi bărbați în haine strălucitoare zîmbind.

Da, Fiul Omului a fost dat în mîina păcătoșilor,
Ca să fie răstignit și a treia zi să învie -
Aceștea au vestit apostolilor și credincioșilor
Că așa a fost voia Tatălui de Sus să fie!

Arătîndu-se celor doi ucenici ce nu la-u cunoscut,
Mai apoi celor unsprezece și tot asa celorlalți,
Atunci li s-au deschis ochii, cu adevarat l-au văzut,
Dar Iisus i-a întrebat: - De ce sunteți tulburați?

Uitați-vă la Maînile Mele și picioarele ce le am,
Pipăiți-mă și vedeți din lege ce s-a vestit,
S-au adeverit prorociile despre Mine din psalmi,
Un Duh n-are nici carne, nici oase, Eu sunt!

Și li s-a deschis mintea, ca să înțeleagă scripturile,
Așa este scris, așa trebuia să patimească Hristos...
Ca să propovăduiască în numele Lui învățaturile,
Să ierte păcate, să facă minuni, să-nvie din morți!

"Și voi sunteți martori ai acestor lucruri,
Și făgăduința Tatălui o trimit-ndeajuns,
Rămîneți în cetate și de-a pururi
Veți fi îmbracați cu putere se Sus!"

A ridicat mîinile și i-a binecuvîntat Mîntuitorul,
Apoi, s-a despărțit de ei și lin s-a înălțat la Cer,
Iar ei, s-au închinat și ia-u mulțumit Salvatorului.
Și-n templu lăudau și se închinau Lui Dumnezeu!

UNIVERS ETERN, FEMEIA

UNIVERS ETERN, FEMEIA

https://drive.google.com/file/d/0B2hDX8ui3-XcdmZtSDV6OWR1UkU/view?usp=sharing

DE ZIUA TA FEMEIE!

In aceasta zi senina, Tot ce-i bun eu iti doresc! Sa ai zile cu lumina, Pace-n spirit omenesc! Fii stapina peste toate Sa pasesti cu demnitate. Fii regina intotdeauna, Caci tu esti in lume una! Bunicuta esti ori mama, Esti femeie tu de seama. Domnisoara, tot asa Esti femeie-n viata ta! De esti mare, de esti mica, De esti slaba, ori voinica. De esti mare, de esti tare, Esti o doamna de onoare! La multi ani, fii fericita! De copii si sot iubita, De prieteni si de frati, De surori, nepoti si dragi... Si de toate si de toti Fii in viata cum socoti. Caci esti dulce si pura, Cea mai blinda creatura! Fii iubita, fii dorita Si de Dumnezeu pazita! Fii o Zina, o regina, Fii aroma cea divina Esti cea mai minunata ideee: Pasare, floare, stea - FEMEIE!

AM FACUT CARARI PRIN CIMITIR

Din nou la voi vin, In loc de suspin... Din nou la voi vin, Si voua ma inchin. La casele "din lut" Din tarina facut. Voi dormiti cuminti Iubitii mei parinti... O eterna tacere, Inclestata-n durere, O liniste pura, La morminte m-aduna. Doar voua ma pling, Doar voua va cint, Voi blajini ascultati Nici nu ma certati... Cu voi vreau sa fiu, Dar crudul destin Si dusmanul moarte, De voi ma desparte. Picioarele ma aduc in cimitir, Am batatorit cu ele toate drumurile, Rapusa de-al necunoscutului "azil" Linga morminte imi alin durerile... Am facut carari prin cimitir, Mi-am cusut sufletul cu sirma ghimpata, V-am spalat mormintele cu elixir Din ochii mei din ciocolata...

IN CERURI ASEZATA

Maicuta mea cea sfinta, Eterna-n vesnicie, Copilul tau iti cinta O oda vesnic vie! Maicuta mea divina, Plecata-n nemurire Privirea ta blajina, Mi-aprinde doru-n mine! Maicuta mea - comoara, In ceruri asezata Privirea ta ma cheama Si ma alina indata. Maicuta mea iubita, De toate si de toti Cu dragoste asteptata De mine si nepoti... Maicuta, dulce, pura, In amintiri pastram Faptura-ti de iubire Si blindul chipul tau!