Iluzia mea!

 Cândva te văzusem, probabil în toamnă,

Răcoare find, parcă sumbru cumva

Și unde-o fi fost - n Budapesta, sau Praga,

Și ce mai conteaza, iluzia mea?

Eu admiram  o poza găsită

Pe ea, tu, Femeie - Împlinită  cu tot

Doi ochi- doi luceferi, tu, vie ispită

Podoaba portretului, mă aprinsem tot!

Iar fața-ți splendoare în prospețime;

Tristețea toamnei o alunga,

Văzui cea mai fericită femeie în tine

În poza ce cu curaj o piveam.

Și-ași da tot ce am, cu fiori

Să simt prezența ta...

Să accepți cele mai aromate flori

Culese din gradina mea!

A-și savura lucida-ți splendoare,

Și părul ca voalul pe umerii goi

Te-ași înveli cu o dulce privire

Mi-ași fi dorit să luam cina în doi...

Și multe mirezme, a-și stânge cu tine,

Ți-ași dărui  și o bijuterie...

Ce vreu eu, probabil nu e ușor

Speranța e vie în mine și-n dor...

(Și chiar nu regret, de visez, sau de sper,

Făptură-s și eu pe pământ- om, nu zeu

Și chiar de-ași avea și supraputeri,

Oricum o iubire, nu face sa o ceri.

Ea vine din suflet, din cuget, din tot,

Din inima sinceră, ca un clopot.

Nici nu insist să strabat neauzit

 În tot ce-am creat să mă simt fericit!)

 

retras mai de o parte

mă las o enigmă, iluzie, 

vis, o dorință....

Femeie, tu, crizantemă, în toamnă

confuzie, viață, speranță, credință....