A fost cindva pe pamant,
O pisicuta, ce miorlaind,
Aprinse-n toti iubirea lor
Si-o adorau ca mare dor.
Era mindra si frumusica,
Era alba-alba si pufosica,
Avea blanita de catifea
Si toata lumea o admira.
Era inteleapta si priceputa,
Superba-n toate si conceputa:
Labute albe si picioruse,
Plina de viata si jucausa.
Si multi motani din minti scotea,
Maniera ei chiar ii vrajea.
Ea-I neglija si le spunea:
-Nu ma privi, nu sunt a ta!
Avea tinuta de aristrocrata,
Ochi senzuali de ciocolata,
Avea gurita de “nu ma uita”,
Si unghisoare ca nimenea.
Ce sa va spun e minunata,
E tinara, stilata, talentata,
Cinta si cintece, danseaza,
E numai buna de mireasa.
Privind la ea, toti se opreau,
Din mersul lor si o priveau,
Un mare foc in inimi le izbucneau
Dar pisicuta miorlaia “Miau!”, “Miau!”
Dar intr-o zi un sur motan,
Se indragosti de ea si avan,
Inflacarat la ea spera,
Pisica-n mintea lui se infiltra…
El o privea cu” dor de Neptun,”
Si ochii lui i se roteau in jur,
Caci pisicuta nu-i raspundea
La priviri si la chemarea sa.
De la ea, motanul nu se mai dezlipea,
Pisoaica mindra –foc era…
In ochii lui de un verde impunator,
Se scufunda cu-al indiferentei dor.
Strapuns de pofta ei, de zi cu zi,
Din ceas in ceas, la ea, el se grabi.
E de neconceput
si e de nedescris,
Acel Vulcan ce-n el s-a aprins!
Porni sprea ea, pe inserat,
Spre Caramela, pasi prin sat,
Iar” motanica” cu pas cochet,
Ii zdrobi inima din piept…
-O seara buna, o moadmoaseli,
Rapus de-al tau superb mister,
Asi vrea sa facem cunostinta,
Dar cum s-o fac nu am stiinta…
-Ok, fie pe-a ta,
Caramela ma numesc!
Si-i intinse mina sa…
Drept semn prietenesc.
Motanul fascinat,
Ii saruta mina emotionat:
Apoi i-o intinde si pe-a lui:
-Cocos, imi zice, asa sa-mi spui!
-Cocos…ii.., am inteles,
Te crezi motanul plin de sens?
-Mda.. asa si mie mi se pare…
La dispozitia dumitale!
Caramela, de sus in jos il privea,
In sinea sa si ea-l placea…
Iar motanul cu-n suris,
Isi incepu al sau discurs:
-Duduie, cred ca a venit ceasul,
Sa-ti indrepti spre mine pasul:
Accepta tu, iubirea mea,
Si fii te rog mireasa mea!
Caci eu sunt un motan dotat
Si-n fapte bune manierat,
O sa te inalt mai sus de stele
Ve-i fi regina vietii mele!
O sa-ti cobor luna la picioare,
O sa te inalt mai sus de soare!
Nu ma respinge, scumpa mea,
Vreau sa primesti inima mea!
Si Caramela rusinata,
Surprinsa in sclipiri de noapte,
Ii tremura blanita toata,
De declarative frapata…
-Miau, miau, miau, ce sa-ti zic,
Tu vreai sa-mi fii fidel amic,
Sa-ti petreci viata ta cu mine,
Sa ma iubesti la rau si bine?
-O, da, o, da, iubita mea,
Eu inima din piept ti-asi da,
Caci fara tine nu mai pot,
Doar pentru mine tu esti tot!
Esti frageda si atit de draguta,
Esti inocenta si harnicuta.
Am sa te invat cum sa iubesti,
De dorul meu sa te topesti!
Si indata la piept a cuprins-o,
Cu-al sau farmec a convins-o
In ospetie la el sa se duca…
Si acolo convingator sa o seduca…
Ajunsi in a motanului camara,
Cocos, ii cinta un djas la chitara,
Mai apoii ii
consacra o serenada
Si-i preschimba viata toata…
O alinta si-o iubeste,
O incinda, o doreste…
Iar Caramela emotionata,
Ii tremura blanita toata…
Si-n amor virgin inuntind,
De toti si toate ei uitind…
Sa-u iubit cu mare dor,
Sa-u supus lui Cupidon…
Si din scinteiea dragostei,
Sa-u nascut trei motanei.
Sunt pufosi si scamosi,
Dintre motani-cei mai frumosi.
Unul e alb, altul e sur,
Si celalalt
este roscat,
Il privesc in ochi pe “Neptun”
Zimbindu-i neincetat.
Si motanul uite-a asa
Isi admira familia…
Era in sublimul fericirii,
Si in extazul implinirii.
-Ah, cit de incintat eu sunt,
Ma bucur de momentul sfint!
Da, sunt sot, si sunt tatic,
Altceva nu mai vreau nimic!
O, Caramela, scumpa mea,
Iti multumesc pentru amor,
Pentru acest dar din partea ta,
Pentru comorile din noi!
Si Caramela contopita,
De-a lui Cocos, dulce ispita,
La pieptul lui se alipeste,
El o saruta voiniceste…
Si motaneii fericiti,
Isi admirau ai
lor parinti…
Se ghemuiau, se intindeau,
Rideau, sareau, nu oboseau.
Ei se invirtesc, se zbenguiesc,
Se joaca si se hirjonesc.
Sunt admirabili si dragalasi,
Trei motanei, trei ingerasi.
Caramela dulce-i alapteaza,
Motanul tata ii vecheaza,
Ii leagana, ii inveleste
Ii iubeste parinteste.
Dar intr-o zi, motanul tata,
Isi da seama dintr-o data,
Ca are multe responsabilitati,
Griji, nevoi ca sa vedeti…
Pus pe-un val
de ginduri grele,
Ii vorbeste Caramelei:
-Draga mea, eu vreau sa-ti spun,
Acest destin este cam dur…
E tare dificil traiul la noi,
Deja numai suntem doar doi,
De fapt, suntem noi doi, trei..
Adica cinci, eu, tu si ei…
Ai nostril gingasi motanei,
Da, ii iubesc nespus pe ei.
Si de aeea, draga mea,
Eu trebuie sa fac ceva…
Am luat o hotarire, deci,
Eu nu mai pot sa stau pe aici…
Da, eu ma duc in alta parte,
Sa-mi fac cariera, bani si carte.
Plec pe un timp in alta lume,
Sa va aduc o bucata de pane…
Motaneii sa-i crestem, sa-i ridicam
Si-un viitor mai bun sa le acordam.
Tu ramii te rog, cu ei,
Si ai grija de toti trei!
De indata ce ma intorc,
Eu de grija o sa va port.
Toate-n lume o sa aveti,
Si va rog, sa
ma credeti.
Iar acum, draga mea,
Te sarut si pa
pa pa!
Si asa motanul, tatal lor,
A plecat pe-un alt ogor.
Sa munceasca, sa adune,
Hrana, caci nu era gluma!
Peste-un timp alt motan discret,
Le aduse familiei un coliet:
-Poftim o telegrama cu cite un os,
Transmise pentru voi de la Cocos.
Si de atunci na-u mai vazut,
Na-u mai auzit, nici intilnit,
Pe-al lor tata minunat,
Ce de ei el a uitat…
A uitat de
indatoriri,
Si de-ai sai iubiti copii…
A uitat de pisicuta,
C-a iubit-o, ca-i draguta…
A uitat de juramint,
Si de sacrul legamint….
A uitat, tot ce-a promis,
Regasindu-si un alt vis…
Trece-o vara, trece un an
Si motanul Cocos, avan,
Isi gaseste o alta soarta,
Se insoara in alta parte.
Caramela, nu-si vede capul,
De necaz si ea ca racul,
Vrea sa sa intoarca inapoi,
Sa uite de griji, nevoi…
Dar, stop, bre, ce sa-i faci?
Caci motanu-i plin de draci!
Umbla in genunchi, cerseste,
Dragoste pin te cucereste!
-A plecat, plecat sa fie,
Gata, am uitat de tine!
Viata mea am s-o traiesc,
Motanasii sa mi-i cresc!
Hai cu mama, scumpii mei,
Cei mai splenditi motaneii,
Ca mama cu drag v-a legana,
De baut, mincat va da…
Toate voi le ve-ti afla,
Cite zile voi avea.
Nu o sa va lipseasca nimic,
Asta voua va promit.
Pisicuta, harnicuta,
Isi spala plozii la fuguta,
Cu labuta ii
“chiteste”,
Ii hraneste si ingrijeste.
Dar tot mindra a ramas,
Cu trei “crai”, pasind la brat!.
Ea ii creste si ingrijeste,
Viata laor le-o daruieste.
De motani, nici sa auda,
La chemarea lor e surda,
Nici sa-i vada, nici sa-i creada,
Nici cu ei sa nu aiba treaba!
Caci necazuri doar aduc,
Mincinosi, plini de naduf…
Profitori si schimbatori
Si de suflet vinzatori!
E sarac acel motan,
Schimbator din an, in an,
Stie doar sa se insoare,
Si sa toarne lacremioare -
Pe ale pisicilor obraji,
Parasindu-le-n necaz…
Dar lasindu-le comori,
Copilasi de mari valori!
Ei cresc mari si se mindresc,
Cu a sa mama ce-o iubesc.
Caci mama e mama, intotdeauna,
Nu degeaba-n in lume-i una!
