MATUSA TUDORA (nuvela)

   Trista si ingindurata, cocotata pe un deal, cu acoperisul lasat putin pe ceafa, clipoceste in bataia vinturilor aspre de toamna, face hoteste cu celalalt ochi soarelui, din primavara pina hat toamna tirziu. E pustie si ograda si casuta matusii Tudora. Satul o numea Tudorita.
   Inainte de-a pleca de acasa, se ierta si cu lacrimi in ochi isi lua ramas bun de la toti, de parca se ducea pe aceea lume...
   - Da ce cumatra Tudora, pleci deacum cu totul? - o intreba mama.
   - Da, cumatra Lenuta, plec cu totul... plec la Gahita, raspunse ea. Cu ochii sfiosi de jale o privi indelung pe mama, apoi mai adauga:
 - Cum vezi, cumatra, tineretea m-a parasit, sunt sleita de puteri, si cine stie, maine, poimaine...
 - Ia taci, cumatra Tudora,, ca esti inca-n putere.
In fata portitei matusii Tudora se odihnea un camion. Sus pe un morman de bulendre de-ale matusii, facea ordine Gahita, fiica ei.
Apoi o cuprinse pe mama in brate si mama pe ea reciproc, si cu ochii scaldati in lacrimi, murmura abia deslusit:
 - Ma rog de ma iarta, cumatra Lenuta, ca poate am gresit si eu cu ceva, da... c-asa-i in viata... Caci cine stie ne vom mai intilni pe lumea asta, caci batrinetile ma apasa... ei stii vorba aceea "ca-i mult pina maine".
- Domnul sa te ierte, ma rog de ma iarta si mata pe mine, zise mama, c-asa-i obiceiul la noi la crestini...
Dar lasa mata, nu te mai scirbi atita caci deal cu deal, vale cu vale se intilneste dar inca omul...

Dupa asta isi mai lua ramas bun de la cascioara sa, mai facu o raita prin ograda, caci aici s-a nascut,, aici a copilarit, aici a facut nunta cu Toader al ei, fie-i tarina usoara, aici si-a petrecut tineretile, tot aici i-a zamislit si crescut pe cei doi copii ai ei Galita si Vasilica, si tot de aici si-au luat zborul, cind le-au crescut aripile, fiecare pe la casa sa, mai intii Vasilica, care s-a-nsurat aici, in sat, nu departe de casa mamei sale. Mai apoi Galita care s-a oprit din zbor cu maritisul tocmai la Sudul Moldovei, la capatul pamantului, cum zicea matusa Tudora.
 Mai arunca o privire indurerata gospodarioarei sale, atintinsu-si privirile la copaceii crescuti de ea, care o plingeau cu frunzele ingalbenite de jale si durere ca nu o vor mai vedea trebaluind prin ograda pe stapina lor. Mainele ei muncitoare nu-i vor mai ingriji la primavara viitoare coroana, si nu le va mai gusta roadele. Apoi isi facu semnul Crucii, izbucni in hohot de plins, stergindu-si siroaiele de lacrimi, care curgeau ca dintr-un izvor nesecat...
 - Haide mai repede, cucoana mireasa,, ca zestera-i gata! - zise Galita in gluma, vrind sa-i inmoaie putin durerea.


*          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *


   E iarna. Totul in jur e imbracat in haina argintie. E frumoasa si cascioara matusii, dar e si mai trista, si mai rece. Din toate hogeagurile iesea fumul gros, care se urca spre cerul inalt. Numai din hogeagul ei nu iesea fum. La un moment mie mi s-a parut ca vad iesind fum si-i zic mamei, bucuroasa despre iluziile mele de copil, dar mi se parea ceea ce doream nespus de mult sa fie in realitate. O tristete apasatoare ne inclestase sufletul vaduvit de frigul iernii ori poate de lipsa acestui fum. Cine stie. Atunci eu rupsei tacerea:
- Mama, nu stiu de ce, dar in fiecare dimineata imi arunc ochii spre casuta asta si nu inteleg de ce, dar astept ceva sa se intimple, astept ca intr-o dimineata sa vad iesind din hogeagul matusii fumul strengar.
Mama imi raspunse cu nostalgie in glas:
 - Fiica mea, exista in viata o taina nedezlegata inca de nimeni pina acum. Nici nu stiu cum sa-ti explic.
 - Ce fel de taina, mama?
 - E vorba de instrainarea omului de bastina de tot ce e legat de viata lui, de casa parinteasca, de palma de pamant pe care se tine aceasta casa, acest neam...  Sa-l desparti pe basarabeanul nostru de toate astea, e imposibil, zace ca de o boala grea.
Nu stiu de ce, dar am o presimtire ca matusa Tudorita se va intoarce acasa, nu se va putea deprinde printre straini, iar casata ei cuminte o va astepta cu rabdare.


*          *          *          *          *          *         *          *          *          *          *          *          *
\

   Din nou e primavara. satul s-a inveselit, s-a primenit. Cojusnenii forfotesc in toiul ei caci au multe de facut. Ei ebuie sa faca tot posibilul si imposibilul sa se ispraveasca cu toate si sa are si sa semene, si cu viile si cu livezile sa se lamureasca. Intr-un cuvint si in ograzi este mult de lucru. unuia ii fata oile, altuia ii fata vaca. lui badita Mihail i-a facut sotia tocmai trei fete de gemeni. La inceput era cam necajit omul, caci avea acasa o fata si astepta ca sotia sa-l noroceasca cu un fecior, dar ea i-a facut-o... Ce era sa faca bietul om, cu femeile nu-i saga, s-a impacat cu soarta, caci aceea l-a amenintat ca daca da semne de nemultumire, vine acasa si-i mai rastoarna la anul sapte fete! Cica a citit intr-un ziar ca o americanca a nascut sapte baieti.

   Intr-o dimineata s-a intimplat ceva despre care la inceput nici nu banuiam.Prin mahala circula o veste, cum ca se intorsese matusa Tudora, care se oprise la fiul ei, Vasile. De ce nu la casa ei? Pentru ca asta toamna i-o vinduse lui badea Petrea, vecinul ei,care vroia sa-si largeasca un pic ograda, caci in patru ari ce putea sa faca bietul om cu pasarile si oile lui, care se inmulteau nebanuind de necazul omului. Caci asa se dadea pe atunci locul de casa, nu ca acu tocmai douasprezece ari.
Cele patru miisoare de ruble pe care le luase ea pe casuta parca nici n-au mai fost. Ce-i un pumn de hirtiute: acu este, acu nu-s. I le-a dat Gahitei sa le stringa pentru comind. Gahita i-a cheltuit la fuga ba pe una, ba pe alta si gata. Avea ea de toate: casa cu doua etaje, imbracata ca o papusa, masina. Dar vorba aceea "omul de ce are tot mai mult ar vrea sa aiba". Nu se stie ce s-a intimplat, dar se zvonise prin sat ca fiica a lungat-o, dindu-i doar doua mii din ce-i mai ramasese.
Cine stie care era pricina. A doua zi  dis-de-dimineata s-a ridicat matusa pe muchia dealului, s-a oprit ca sa se sprijine in cirja, sa rasufle aierul care-i lipsea. Si-a scos din buzunarul fustei basmaluta impaturita in patru, s-a sters pe ochi, apoi s-a uitat lung la casuta ei.Din adincul pieptului a izbucnit un suspin inabusit. Apoi pieptul a inceput sa se cutremure in miscari ritmice, dureroase.
 - Casuta mea, scumpa mea prietena...Lacrimile o podideau intruna.Picioarele au inceput sa-i tremure, simtea ca puterile se sleiesc. S-a mai uitat  odata peste umar la cuibusorul amarit, si catinel, catinel, sprijinindu-se in cirja s-a coborit la vale...


*          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *          *

   A trecut inca o vara mai calduroasa si mai lunga decit celelalte. Craiasa toamna a calcat pragul satului din nou.Ii harnica foc, peste tot umbla si nimic nu-i scapa din ochi. Ba pe unul il trimite la cules, ba pe altul la cules livada, ba la strins painica si asa din zori si pina noaptea e cot la cot cu cojusnenii .Ba singura se prinde cumatra ba la unul, ba la altul. Nici de la nunti nu lipsea. Avea grija si de acei ce treceau cu traiul la casa noua, de copiii ramasi singuri acasa fara supravegherea celor in virsta. I-a purtat grija si matusii Tudora. Ce-a facut, ce-a dres, dar cind a aflat ca matusa Tudora a ramas pe drumuri, caci fiul si nora au tinut-o numai pina au batut la papuc cele doua miisoare ale matusii.  Cum s-au terminat, i-au dat foaie de drum.Se oplosise sarmana la una din vecine,  mai la deal de casa ei. de aici, din ograda ei, biata matusa, isi vedea zilnic casuta din spate.Dar si aici sperantele nu erau prea mari, caci iarna iaca, iaca vine in prag. Aflase de la o cumatra ca badea Petrea i-a stricat soba, cuptorul si tinea in casuta oile. I se srtringea inima ghem la gindul ce va fi mane cu ea, unde o va prinde moartea, in al cui prag de usa sau la care rascuce de drumuri. Asa se zvircolea inca sufletul viu al ei. Se gindea la Dumnezeu si la ziua de maine. Si-l ruga s-o ajute, sa se indure de ea si sa fie milostiv cu Galita si cu Vasilica ai ei, pe care ii iubeste inca, dupa toate acestea.
   Sa vedeti minune. Am zis ceva mai inainte ca aici au avut grija mai multi de batrina. Poate Dumnezeu a pus maina si mila ca matusa Tudora s-a trezit intr-o dimineata de nesomn, s-a spalat pe mani, pe fata, s-a sters, si-a facut Cruce si s-a pornit devale.A deschis portita, a cazut in genunchi, sarutind-o, apoi a mers la pragul casei a ingenunchiat, a cuprins-o ca pe o fiinta vie si-a izbucnit intr-un bocet amar. Cit a stat in asta stare, nu stie. Asa a dat de ea badea Petrea, care a ridicat-o de jos, a apucat-o de umeri ca pe o mama, apoi a privit-o in ochi si i-a zis:
   - Sezi, matusa Tudora, linisteste-te si ramii in casa matale cite zile ii avea. In prag s-a aratat si taca Galea, sotia lui badea Petrea cu o paine si o strachinica aburinda:
 - Ia si maninca, matusa Tudorita, ne vei fi ca o mama. Iti vom purta de grija, vei avea de toate.
   Mare era bucuria matusii. Plingea si ridea de bucurie. Cuvintele acestor copii straini pentru ea au miscat-o adinc. ii tremurau buzele. Cuvintele ii ieseau incilcite, mainile bijbiiau in aier ceva...
   - Ga...lita.... suspina ea, Petrica, copiii mei, Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va miluiasca pentru ceea ce faceti pentru o nenorocita ca mine.

POTOPUL (povestire -nuvela)

   Totul parea o gluma. Si vintul si ploaia si praful gros din aierul care amesteca in virtejuri mari-totul ne pregatea de un potop ce va inghiti si cerul si pamantul cu tot ce era pe el: copaci, case, oameni, vite, paduri...
   Latrat de caini, strigate agitate, vaiete disperate. In haosul acela nu-ti dadeai seama ce se intimpla. Mi se parea ca visez si am nimerit in unul din filmele de groaza, insa nu erau nici una, nici alta. Toti eram cuprinsi de o spaima ce pusese stapinire pe noi fara a ne da seama de aceasta. Bietele gaini cotcodaceau speriate, covitaituri, latrat de caini, bocete, vuiete, trasnete, disperari...
   In acea noapte ma intorceam cu prietena mea din schimbul doi, de la fabrica de vin la care lucram temporar pe atunci, aflindu-ma in vacanta de vara, pentru a-mi putea acoperi putin necesitatile studentesti. Soseaua lata parea un riu de munte, apa ne ajungea pina la genunchi. De sus turna, de parca se sparsese cerul. Ne-am apucat de mani cu totii: femei, fete si un singur barbat care era cu noi, nenea Ion Mindrescu, lacatusul din sectia de turnare. El ne stiga sa ne luam de mani, ne prindeam in graba mare, caci de frica eram gata cu totii sa ne agatam de orice pai. Ascultam de sfaturile lui nenea Ion. A uramt alt ordin:
 - Cuprindeti-va ca la Jocul cel mare, fetelor! Impletiti bratele strins si tineti-va din toate puterile, dealtfel ne duce apa si pe noi. Inaintam cu greu. Prin apa ce se ridicase pin-la briu, erau copaci, buturuge, oi, porci, gaini, pietre, ce loveau in picioarele noastre zdrelite de lovituri.
Inaintam si ne rugam lui Dumnezeu sa ne scape. Am ajuns la rascruce, aproape de pod. Aici matusa Axenia trebuia sa coteasca pe partea cealalta a podului. Insa era imposibil. Apele mari innecase podul, ripa nu mai era ripa cea adinca, parea un ocean intreg. In tumultul acesta am zarit pe cineva... Era o femeie, care striga disperata, mai binezis auzeam strigind disperata pe cineva sa-i dea mana. O voce de barbat ii raspundea inecindu-se cu apa murdara sa nu-i fie frica, ca el se straduie s-o ajute, un strigat de copil de pe partea cealalta a podului ne-a lovit parca cu ceva in cap. Apa zbura foarte repede, ducindu-i pe cei doi, ca mai apoi am crezut ca am avut halucinatii. N-am fost in stare sa-i salvam. Nenea Ion ne-a strigat ceva sa ne revenim din starea de soc in care eram. Le striga ceva femeilor care boceau si-si luau iertaciune de la copilasii, sotii de acasa, si una de la alta.
Nenea Ion injura si inainta, tirindu-ne dupa el, cu toate ca pina atunci nu-l auzise nimeni sa spuna cuiva un cuvint de rau. Era scump la vorba, vorbea rar si atunci cind vorbea, alegea cuvintele de parca erau sa fie ambalate ca si sticlele pentru export. Nu era timp de ales. Ne-a ordonat la toate (eram sase la numar) sa-l ascultam si sa facem cu strictete ceea ce ne spune el. Am ajuns cu mare greu linga Casa de Cultura. Aici era si mai greu. Apele veneau si mai inraite peste noi. Lui nenea Ion i-a zburat basca din cap, prietenei mele insa i s-a intimplat ceva ingrozitor, nu putea sa mearga, striga fara intrerupere;
 - Piciorul! Piciorul! Nu pot, ajutor!
   Ne-am facut cerc, tirindu-ne cu greu, astfel incit toate loviturile de pietre, bete din apa le prindeam noi, iar pe Lucica o tiram din urma noastra. In sfirsit am ajuns aproape de poarta lui nenea Ion. Am cotit la stinga, asa un ghem cum eram am intrat in ograda. Aici toti ai casei strigau disperati catre cer sa-i auda Mintuitorul.
   Matusa Alexandra, mama lui nenea Ion cuprinsa de cei trei copilasi ai lui plingeau de frica si de bucurie cind ne-au vazut in ograda lor. Toti am cazut in genunchi, multumindu-i Domnului ca ne-a auzit ruga. Taca Larisa, sotia lui nenea Ion, a scos niste prosoape, camasi de-ale soacrei, de-ale ei si ne schimbam cu toatele, dirdiind de frica mai tare cit de frig.. Plingeam cu totii. Caci urita mai e si moartea asta si nimeni n-o doreste. I-am spalat Lucicai piciorul, apoi i-am legat doua scindurele infasurate in poalele camasii bunicai Alexandra si ne-am culcat care si unde. Eu cu Lucica ne-am culcat la podele, eram moarte de oboseala.
   A doua zi furtuna nu mai era. Insa o veste ingrozitoare impinzise satul in lung si-n lat. Oamenii ii cautau pe cei doi din asta noapte. I-au gasit la marginea satului innecati in namolul de la damba.
I-au inmormintat in acelasi mormint. Copilul lor a ramas in viata. Oamenii, insa nu stiau si contiunuau cautarile cadavrului acestuia. Spre seara satul a rasuflat usurat, caci fiul sotilor Codreanu, Dumnezeu sa-i ierte, a scapat ca prin minune.
L-au infiat niste rude din sat. Tot satul i-au petrecut pe ambii in ultimul lor drum.
   Nenea Ion a devenit si mai tacut decit a fost mai inainte. Ma uitam la el a doua zi pe furis. Cu toate ca parea sa fie linistit, de parca nici n-a trecut prin iadul din acea noapte, simteam ca in adincul sufletului lui se petrecea ceva ca si in al meu. S-a intors si mi-a spus:
   - Stiu la ce te gindesti, acest gind ma chinuie si pe mine, dar n-am putut face nimic, riscul era prea mare, va pierdeam si pe voi, Dumnezeu mi-i martor. Dar cu toate acestea nu-mi pot gasi linistea, iar sufletul ma doare, se zbate ca o pasare inlantuita...

CUCORII... (scenariu)

Cucorul 1: - Ce-i cu cartea asta, capitane?
Cucorul 2: - Acesta e codul de indatoriri al fiecarui membru al cirdului de cucori lasat de parintii parintilor nostri pe care trebuie sa-l indeplinim cu strictete.
-I-a sa-l auzim, zi-i capitane!
Cucorul Capitan1:
1 Fiecare cucor (sex masculin) sa-si gaseasca aleasa aleasa inimii.
2 Sa n-o paraseasca numai de va muri!
3 Sa-si faca cuib si sa nu-l paraseasca decit mort!
4 Sa scoata si sa creasca pui!
5 Sa-i invete aceste sacre porunci.
 - Stai, dar cum ramane cu noi, pasarile ca noi in scurta noastra viata "plecam ne aflam intre acasa si acasa", vorba scriitorului Valentin Mindicanu. Avem doua bastini si atunci ce ne facem?
 -Asculta firtate pentru noi, pasarile date de la Dumnezeu asa este sa ne zbatem intre doua bastini, de aceea si avem acest cod de legi, pasaresc.
Alt cocor:  - Dar de ce oamenii au o singura Patrie si pleaca uitind sa se intoarca inapoi?!
Alt cucor:  Si-si mai uita si plozii lor, de perechea pe care o numesc sotie?...
Alt cucor: Uita de toate indatoriile lor sacre! Si mai zicea poetul acela ca omul in viata lui e dator sa sadeasca un pom si sa creasca un om.
Cucorul Capitan: Mai, da ce se mai face aici la Cojusna noastra, bre?
Toti: Ce? - parca nu vedeti?!
Cucorul: Femeile au uitat sa nasca. Au plecat de acasa unde vrei: in Turcia, Grecia, Portugalia, Italia. Pleaca bre, pleaca. Ce mai oameni! Dar barbatii mititeii cresc plozii: vor papa le dau vin cu pane, ceea ce papa si ei sarmaneii. Si-i trimit la scoala. Cica duceti-va la scoala ca m-ati saturat.
Na, v-am facut mai departe-i treaba invatatorilor, sa va invete, ei sa va educe.
Cocorul: - Si?
Ce "si"? Vai de capul invatatorilor. Dimineata cind vin la scoala mai seamana la chip a om, dar dupa 6-7-8 lectii, iese de parca au iesit dintr-o cisterna de alcool.
 - Da ce mai, au asa ceva in scoala?
- Dar de unde ei n-au nici apa, nici dupa ce o bea.
 - Cum asa?!
 - Apoi iaca asa! Ca conducerea tarii - asa se numesc la ei capitanii, au uitat cu totul de ei si de copii. Nici salarii, nici de foc, nici de cojoc...
Ceilalti: Mai, mai, mai ce jale!
Un cucor: - Css. A-a-a-aaa! (cu un prunc in brate care plinge), haide cu mama...!
 - Care mama, mai, tu esti un cocor!
 - Taci, bre, ca nustiu ce-ti fac. El nici nu trebuie sa stie ca nu-i sunt parinte adevarat.
- Dar de ce? De unde l-ai luat?
De unde, de unde?!
Mi l-a adus o biata fetita, s-a gresit sarmanica!
 - I-i...
 - Ihi!
 - Oamenii istia amagesc copii ca noi le ducem pruncii la casa, si ea ni l-a inapoiat mititica.

UMERII DE FIER...

Pasind tacuta-n lumea asta,
Zilnic trec pe a mea cale,
Iar mine pling si basta,
Te chem, sa ma dezbraci de jale!

De care greutate ar trebui sa fug?
Sa stau de-oparte si-n umbra sa ma ascund,
Sa las ca cineva s-apese tot mai crunt
Pe umerii de fier, pe care-i am demult?

Raspunde tu acum, desigur daca poti,
Raspunde-mi, privindu-ma in ochi,
De ce asa de negru-n haina alba esti,
De ce plins cu zimbet imi daruiesti?

PENTRU TINE...

Pentru tine m-am nascut,
Si-am venit pe pamant.
Pentru tine am crescut,
Zi de zi, rind pe rind...

Pentru tine traiesc,
Si ma bucur din plin,
Caci te ador, te iubesc,
Te doresc, te admir!

Pentru tine am sa mor,
Intr-un vis rapitor
Si in cer pe un nor
Voi pluti in zbor!

ARE VIRSTA DRAGOSTEA?

Spune-mi, nucule batrin,

Potolindu-mi al meu chin,

Si raspunde-mi tu asa:

Are virsta dragostea?

Nucul n-a raspuns nimic

Doar s-a clatinat un pic.

Si atunci am luat aminte

Nucul nu poate, nu minte!

Spune-mi izvoras cu dor,

Potolind al meu fior

Si raspunde-mi tu asa:

Are virsta dragostea?

Izvorasul a murmurat,

Cu apa rece m-a spalat

Si am inteles adica

Ce izvorul vrea sa-mi zica.

M-am urcat eu pe un munte,

Sper ca acesta nu ma minte

Si l-am intrebat asa:

Are virsta dragostea?

Am privit la cer, la luna,

Ele-mi impleteau cununa.

Am privit la mindrul Soare

Si la ale florilor petale,

M-am uitat la iarba verde

Si la ochii ce m-or crede,

Toate mi-au raspuns asa;

N-are virsta dragostea!

MAI AM...

Mai am in viata o idee,
In perspectiva-mi de femeie.
Mai am un gind neimpartasit
Si-o mare pofta de iubit!

Mai am in viata o placere,
Fidela-n haina de femeie.
Sunt plina de iubire pura,
Sunt frageda, sunt si matura.