MOI CONDEI DE-ARGINT ÎN LACRIMĂ
/scurtă referință despre creația Lilianei Vieru, poetă, prozatoare,
eseistă/
„Cine
poate găsi o femeie excelentă?”, se întreabă tânăra poetă și prozatoare
Liliana Vieru, născută și locuitoare a satului pitoresc situat la poalele
Chișinăului, Cojușna, în poezia O FEMEIE
EXCELENTĂ, cuprinsă în cartea de versuri UNIVERS ETERN, FEMEIA, editată în a. 2016.
- Pot eu găsi, dragă Liliana! Tu ești mai dulce decât
mierea, ești Mamă bună la copii, femeie ești și gospodină, a Maicii sfinte
porți destin!
Dumnezeu
a voit s-o cunosc pe Liliana Vieru la răspintene de vremi, de gânduri, de
voință... Energia-i debordantă „dă peste margini”, însă cu onestitatea
moștenită de la Părinții ei – doi veritabili intelectuali, remarcabili
profesori în instituțiile în care au activat; buni gospodari printre locuitorii
satului în care ziditu-și-au proprie cetate; părinți grijulii – Liliana Vieru
reușește să camufleze arderea vulcanică a nutriilor sale cu zâmbetul
fermecător, instantaneu al sufletului ei copilăros și docil. Generozitatea-i
fără margini lasă pecete de frumusețe pe filele vieții, ajungându-i să împartă
tuturor: și greierașilor, și furnicuțelor, și soarelui, și lunii, și grădinii
natale, casei, mormintelor și amintirii Părinților, vecinilor, prietenilor,
soțului, în mod deosebit – fiilor ei, copii cuviincioși, crescuți în dragoste
de Mamă, nopțile ei nedormite și grija nețărmurită. Astfel, unul dintre feciori
își croiește filieră pe tărâmul duhovniciei, studiind la Academia Teologică din
Iași...
Poeta,
prozatoarea, pictorița, artista în arta artizanatului, actrița - „cu destin
nemărginit”, și cu grija lui Dumnezeu – împlinit și cutezător. Aș putea
evidenția gândul enunțat chiar prin versurile Lilianei din poezia cu genericul
marcat din aceeași culegere:
„Femeie, ești o crizantemă-n mâna Lui,
O floare imanentă-n Mâna Domnului!”
Cea
mai adecvată apreciere despre sine, poate să și-o atribuie însăși ființa.
Liliana știe cum se prezintă un ideal feminin. Ea însăși servește etalon de
feminitate, sârguință, perseverență, dăruire, frumusețe, noblețe.
„Fragedă, gingașă și pură,
frumoasă,
sinceră, acum matură, /zice Liliana!/
neprihănită-n
filele iubirii
rănită
ades în drum spre fericire...”
Pui
rămas fără tutela părinților la o vârstă destul de fragedă, nu s-a oprit... A
muiat penelul în lacrimi... și a scris... A editat carte după carte... Generic
după generic... Sugestie după sugestie... Legăna prunci, plângea și scria... A
continuat să zidească la opera părinților – casa natală. Zi la zi înalță din
zori până-n noapte târziu rugăciune de recunoștință și mulțumire Înaltului
Zămislitor a tot cei omenesc.
Reiterările
anumitor episoade din viață în versurile poetei, poartă esența unei energii
semantice latente de irizație euforic-nostalgică, însă evidentă schimbarea
bruscă spre o solaritate inimaginabilă, spre credința în puterea de rezistență.
Pentru Liliana Vieru poezia este nu numai un mod de A FI, nu numai o salvare,
ci o șansă de-a se înălța cu demnitate deasupra rutinei cotidiene.
Liliana, încântătoare ca ființă, compară femeia cu floarea. Și cu bună știință,
căci cei mai mari scriitori au văzut femeia la fel. „Mai frumoasă decât
floarea, doar femeia poate fi!”, spunea Dimitrie Matcovschi în nemuritoarea
operă „Doar femeia”.
Iar Liliana spune:
„Sunt
pe lume multe flori, dar cele mai frumoase,
Sunt
florile, femei, anume...”
Din simțământ profund de admirație, exprim recunoștință Lilianei Vieru pentru
gândurile omenești, până la lacrimi de frumoase, dorind s-o încredințez, că
fiecare treaptă urcată de ea spre palmaresul înaltei virtuți, îmi va produce
imensă bucurie.
La mai MULT și la mai MARE, Liliana Vieru!
Dacă Dumnezeu n-ar fi făcut femeia, n-ar fi făcut floarea. Ești o floare!
Semnează, Nina Macari,
profesor
de istorie
13.11.2020
