Dupa moarte pocaința nu-i!

Trece moartea pe carare,
Cu o coasa in spinare
Și te-ntreaba a mirare:
 - Tu ești gata de plimbare?

 - Nu, desigur, cum altfel,
Caci mai am in viata un țel
Și chiar mult la el visez,
Nu, nu pot sa te urmez!

Moartea ride: ”Ha!Ha!Ha!
De ales ai Da sau Da!
Nu te cruța nimenea
In imparația mea!

N-are rost ca sa te pling,
Ca oricum ai fost nating.
Pe aproape n-ai iubit,
L-ai ignorat, l-ai pedepsit.

N-ai iubit pe cel ce poate,
Mama, sora, tata, frate
O iubire sa-ți arate,
Ai urmat carari deșarte!

Și acuma, dragul meu,
Iți arat ce vreau doar eu:
Sa te duc in lumea-n care,
Tu nu ai in veci scapare.

N-o sa plingi de frigul iernii
Ci-o sa plingi de al gheenei.
Fiindca-n lume ai fost meschn,
Iți arat al mortii groaznic chin.

Și-ntr-un foc nestins de aci,
Ve-i fi pirjolit de draci...
Vei striga in gura mare,
Vei visa la nori si soare

Și vei vrea sa-ți ceri iertare,
De la cei ce fara jale,
I-ai nesocotit fara cruțare.
Vei raspunde acum de toate,

Pentru faptele-ți create.
Pentru rau și puțin bine,
Pentru nelegiuire, rușine -
Moartea te-a ales pe tine.

Acum ințelegi pe bune,
C-ai greșit și nu e gluma.
Ai ințeles, dar nu poti nmic sa spui,
Caci dupa moarte pocaința nu-i!”

( NU SUNT DECIT IUBIRE, Chișinau, Pontos 2011/ Versuri, Liliana Vieru, pag.106-107)