MOI CONDEI DE-ARGINT ÎN LACRIMĂ!

 

MOI CONDEI DE-ARGINT ÎN LACRIMĂ

/scurtă referință despre creația Lilianei Vieru, poetă, prozatoare, eseistă/

„Cine poate găsi o femeie excelentă?”, se întreabă tânăra poetă și prozatoare Liliana Vieru, născută și locuitoare a satului pitoresc situat la poalele Chișinăului, Cojușna, în poezia O FEMEIE EXCELENTĂ, cuprinsă în cartea de versuri UNIVERS ETERN, FEMEIA, editată în a. 2016.

 

- Pot eu găsi, dragă Liliana! Tu ești mai dulce decât mierea, ești Mamă bună la copii, femeie ești și gospodină, a Maicii sfinte porți destin!

Dumnezeu a voit s-o cunosc pe Liliana Vieru la răspintene de vremi, de gânduri, de voință... Energia-i debordantă „dă peste margini”, însă cu onestitatea moștenită de la Părinții ei – doi veritabili intelectuali, remarcabili profesori în instituțiile în care au activat; buni gospodari printre locuitorii satului în care ziditu-și-au proprie cetate; părinți grijulii – Liliana Vieru reușește să camufleze arderea vulcanică a nutriilor sale cu zâmbetul fermecător, instantaneu al sufletului ei copilăros și docil. Generozitatea-i fără margini lasă pecete de frumusețe pe filele vieții, ajungându-i să împartă tuturor: și greierașilor, și furnicuțelor, și soarelui, și lunii, și grădinii natale, casei, mormintelor și amintirii Părinților, vecinilor, prietenilor, soțului, în mod deosebit – fiilor ei, copii cuviincioși, crescuți în dragoste de Mamă, nopțile ei nedormite și grija nețărmurită. Astfel, unul dintre feciori își croiește filieră pe tărâmul duhovniciei, studiind la Academia Teologică din Iași...

Poeta, prozatoarea, pictorița, artista în arta artizanatului, actrița - „cu destin nemărginit”, și cu grija lui Dumnezeu – împlinit și cutezător. Aș putea evidenția gândul enunțat chiar prin versurile Lilianei din poezia cu genericul marcat din aceeași culegere:

„Femeie, ești o crizantemă-n mâna Lui,

O floare imanentă-n Mâna Domnului!”

Cea mai adecvată apreciere despre sine, poate să și-o atribuie însăși ființa. Liliana știe cum se prezintă un ideal feminin. Ea însăși servește etalon de feminitate, sârguință, perseverență, dăruire, frumusețe, noblețe.

„Fragedă, gingașă și pură,

frumoasă, sinceră, acum matură, /zice Liliana!/

neprihănită-n filele iubirii

rănită ades în drum spre fericire...”

 

Pui rămas fără tutela părinților la o vârstă destul de fragedă, nu s-a oprit... A muiat penelul în lacrimi... și a scris... A editat carte după carte... Generic după generic... Sugestie după sugestie... Legăna prunci, plângea și scria... A continuat să zidească la opera părinților – casa natală. Zi la zi înalță din zori până-n noapte târziu rugăciune de recunoștință și mulțumire Înaltului Zămislitor a tot cei omenesc.

Reiterările anumitor episoade din viață în versurile poetei, poartă esența unei energii semantice latente de irizație euforic-nostalgică, însă evidentă schimbarea bruscă spre o solaritate inimaginabilă, spre credința în puterea de rezistență. Pentru Liliana Vieru poezia este nu numai un mod de A FI, nu numai o salvare, ci o șansă de-a se înălța cu demnitate deasupra rutinei cotidiene.

Liliana, încântătoare ca ființă, compară femeia cu floarea. Și cu bună știință, căci cei mai mari scriitori au văzut femeia la fel. „Mai frumoasă decât floarea, doar femeia poate fi!”, spunea Dimitrie Matcovschi în nemuritoarea operă „Doar femeia”.

Iar Liliana spune:

 

„Sunt pe lume multe flori, dar cele mai frumoase,

Sunt florile, femei, anume...”

Din simțământ profund de admirație, exprim recunoștință Lilianei Vieru pentru gândurile omenești, până la lacrimi de frumoase, dorind s-o încredințez, că fiecare treaptă urcată de ea spre palmaresul înaltei virtuți, îmi va produce imensă bucurie.

La mai MULT și la mai MARE, Liliana Vieru! Dacă Dumnezeu n-ar fi făcut femeia, n-ar fi făcut floarea. Ești o floare!

Semnează, Nina Macari,

profesor de istorie

13.11.2020