Visul trist, realul adevăr....

Am avut un vis în  noape
Cum ca moartea m-a furat,
Și-a-n-ceput ca-să-mi arate
Tot ce ea pofti deodat!

 Eu plîngeam cu lacrimi,
Lacrimi grele și gemeam
Să mă rog de-a mele patimi,
Doar puțin îi mai ceream....

 Lasă-mă, te rog, măi Moarte,
Să-mi cresc copilașii mici,
Că și-asa viata-i cam sumbră
N-au nici rude, nici bunici!

Lasă-mă să ajung bunică,
Soacră mare, orice-o fi,
Că muncind ca o furnică
Eu cu tine-oi împarți!

 Mă poftești, dar zăbovește,
Și te-n-dură cîțiva ani,
Că cei dragi o să regrete
Mi-am trăit puținii ani.

Crezi că cineva te-o plînge,
Și ți-ar simți lipsa ta?
Cînd sicriul dur te-a stînge
Cui de tine  i-o păsa?

Cînd le lasi de toate-n lume
Ei în casă ți-or dansa,
Or mînca și chefui
Iar pe tine te-ar uita!

Și-n virtej cu lăcomie,
Nici nu a cîrtit din loc,
Într-o clipă mă desprinse
Și m-a desbrăcat pe loc.

Am rămas, tot eu, dar alta,
Caci mă dezbrăcai de trup,
Auzeam, vedeam, dar basta
Nu puteam nimic să spun...

Și-n tăcere doar cu mine,
Doar cu sufletul rămasă,
Ma repăd din cimitire,
Dau o fugă pîn acasă.

Și pășind nici pragul casei,
Veselie,  ard-o focu....
Iar bărbatu-n capul mesei
Altei-i mîngîia  moțocul....

Tot privind nedumerită
Nu puteam nimic să fac,
El pe brațe cu o iubită
Cît de repede m-a uitat!


Uluită și în lacrimi,
În casă -n fugă am intrat,
Dar portreul pe perete
Nu era cum la-m lăsat...

În locul fotografiei mele,
Altă poză dîrz stătea,
Iar copiii altei: ”mamă,”
Cu mînuța-i arăta....

Munca mea de-o viață întreagă
În picioare e călcată,
Copilașii nu-mi duc dorul,
Au și altă mamă, au  tată...

Soacra toarnă la pahare,
Bucuroasă, și voioasă,
Măcar: ”Dumnezeu s-o ierte!”
Un cuvînt din ea să iasă....


Și vecinele duioase,
Invitate de noua stapînă
Tot plimbîndu-se prin casă
Lăudînd pe gospodină...

Am plecat în fuga mare,
La prieteni prin ogoare,
Ei beau și cîntau pe bune,
Chefuiau și făceau glume.

La cumătri mă retrasem,
Ei, precis, nu ma-u uitat,
Și vazui a mele daruri,
Ce pe masă stau deodat.

Dar nici unul, mai, nici una,
Nu m-a pomenit deloc,
Au ciocnit pahare multe,
Cu alți cumătri la un loc...

Atunci ma-m retras pe bune,
În al meu rece mormînt...
În zadar am fost pe lume,
Degeaba ma-m oropsit...

Uite, ici, nimic nu-mi trebu,
Nici aur, nici comodităti,
Patru scînduri, patru rînduri
Loc ajunge penru toți!